Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2010

Dorinta de a ajuta versus iubire

La inceput a fost dorinta... Dorinta de a avea un copil, pe care era sigur ca o sa-l iubesti... S-a intamplat insa ca, o data cu venirea lui pe lume, sa-ti dai seama ca esentiala, primordiala era dorinta de a-l ajuta, de a-l ingriji, de a-l face sa creasca. A ajuta inseamna rabdare, implicare, capacitatea (venita oarecum, aici, din instinct) de a-ti lasa propriile nevoi deoparte si de a le satisface pe cele ale nou-nascutului. Este neputinta si dorinta de a creste pe de o parte, este dorinta de a ajuta pe de alta parte. Revenind in terapie, ma gandesc ca la fel de mare este si dorinta initiala a terapeutului de a ajuta, de a contrabalansa neputinta celui care usor, usor se dezvaluie; dorinta - se va dovedi in timp - cu atat mai intensa cu cat si zbaterea de a creste si de a trai a celui din fata sa este mai mare, mai puternica. Cu cat relatia terapeutica avanseaza, iar cei doi ajung sa se cunoasca din ce in ce mai bine, cu atat se intensifica dorinta de a ajuta pe de o parte si cons

Eu si celalalt

Intamplator sau poate nu, am dat, cautand cu totul altceva, peste "Jurnalul filozofic" al lui Noica. Il citisem cu ani in urma, dar, bineinteles, nu am rezistat tentatiei de a arunca o noua/alta privire asupra lui. Am ramas ancorata intr-un pasaj care m-a dus, din nou, cu gandul la terapie; mai degraba, la finalul ei - asa cum nu mi l-am imaginat, dar am ajuns sa il traiesc. Am gasit inca un om de care ma pot desparti. Caci un om plin, bogat, valabil, e unul caruia printr-un cuvant ii poti spune nespus de mult. Va strangeti mana, va uitati unul in ochii altuia si s-a intamplat ceva. E un pact intre voi; "acum ne putem desparti". Caci orice v-ar desparti de acum inainte, sunteti doi oameni care s-au intalnit. Asta e esentialul: sa te intalnesti cu celalalt. Finalul - care trebuie sa insemne intotdeauna o reluare a tuturor temelor - devine acum posibil. Oamenii acestia, langa care stai ceasuri intregi si care stau ceasuri intregi langa tine, spre a nu obtine nimic