IN TERAPIE. Psiholog. Psihoterapeut Madalina Stan

"In primul rand, analizarea altora impune cunostinte psihologice extinse despre natura fortelor inconstiente, felul in care se manifesta acestea, motivele pentru care sunt atat de puternice, influenta pe care o exercita, modurile in care le putem descoperi. In al doilea rand, cere anumite abilitati care se dezvolta prin practica si experienta: psihanalistul trebuie sa stie cum sa se poarte cu pacientul; trebuie sa stie cu un grad rezonabil de siguranta ce factori din labirintul materialului prezentat sa abordeze si de care sa nu se atinga la un moment dat; trebuie sa fi dobandit o capacitate foarte dezvoltata de a simti ce e in sufletul pacientului, o sensibilitate la modificarile psihice asemanatoare unui al saselea simt. In cele din urma, persoana care ii psihanalizeaza pe altii trebuie sa se cunoasca foarte bine pe sine. Cand lucreaza cu un pacient, psihanalistul trebuie sa patrunda intr-o lume ciudata, cu propriile ei caracteristici si legi. Si exista un pericol destul de

Psihanaliza aduce cu sine o lume intreaga, darama si (re)cladeste, spulbera mituri si (re)creeaza realitati, zdruncina din temelii ceea ce credem a fi de nezdruncinat si deschide porti nebanuite catre a intelege cum suntem si cum functionam ca indivizi cu trairi, sentimente, ganduri si lumi imaginare unice. A simti, a gandi, a explora, a exprima, a construi. Despre toate acestea, despre noi si despre felul in care traim, simtim si relationam ne vorbeste psihanaliza. Prin urmare - ce este si cum ne poate ajuta?   In ce fel a explora inconstientul ne poate fi de folos in a ne intelege mai bine, in a fi mai atenti la propriile nevoi, dar si la ale celorlalti? In ce fel poate raspunde psihanaliza intrebarilor si framantarilor noastre de zi cu zi? Este posibil ca suferinta psihica ori simptomul fizic sa-si gaseasca intr-adevar ameliorarea in urma asa-numitei "cure prin vorbire"? Si, pana la urma, despre ce vorbim cand vorbim despre psihanaliza?... Va invit luni, 22

Acum cativa ani, am spus, intr-o discutie de grup, ca, pentru mine, procesul terapeutic este ceva... "fascinant". Am primit ca replica o privire dura si o intrebare ce m-a facut sa zambesc: "Ce vezi tu fascinant in durerea unui om?". Ei bine, acelasi raspuns il dau si azi, si maine, si probabil il voi da intotdeauna, atata timp cat voi face asta. Si da, cred ca dincolo de durere, ravasire, deruta, intensitate si ce se mai traieste acolo, mintea omului si tot ceea ce poate tese ea este intr-adevar ceva... "fascinant". Drumul catre a-i cunoaste si a-i accepta pe ceilalti chiar asa cum sunt trece, mai intai, prin tine insuti. Cu cat inaintezi si devii mai deschis catre tine, cu atat mai deschis vei deveni cu ceilalti, indiferent cum ar fi ei, cum s-ar comporta ori cum ar gandi. Invidia, riposta, nevoia de a eclipsa, aerul de superioritate, lipsa tolerantei nu au nimic de-a face cu "jocul" fascinant al mintii care cauta sa patrunda si sa inte