Minciuna (Secretul)
Credinta copilului - "parintii imi citesc gandurile" - isi gaseste originea in deprinderea cuvintelor, "deoarece copilul primeste gandirea celorlalti impreuna cu limbajul" (Freud). Adultul "ii da" cuvantul si impreuna cu el si gandurile, conducandu-l uneori pe copil la solutia extrema, autista, de a refuza limbajul in ansamblul sau. Prima minciuna nu este un cuvant, este o grimasa, un gest de actor. Copilul este asezat pe olita, iar chipul sau indica schimbarea, lasand sa se creada ca "a facut", insa secretul lui, secretul sau intim, ramane bine pastrat. Prima minciuna nu tine de cuvant, ci, dimpotriva, este protectie impotriva cuvantului, impotriva intruziunii lui. La melancolic, minciuna lipseste, pentru ca nu-l mai protejeaza nimic de teribila luciditate, livrandu-l urii de sine. Din contra, e posibil ca minciuna si iubirea sa aiba ceva in comun: "Mintim toata viata, si, mai ales, probabil exclusiv, pe cei care ne iubesc