IN TERAPIE. Psiholog. Psihoterapeut Madalina Stan

La inceput a fost dorinta... Dorinta de a avea un copil, pe care era sigur ca o sa-l iubesti... S-a intamplat insa ca, o data cu venirea lui pe lume, sa-ti dai seama ca esentiala, primordiala era dorinta de a-l ajuta, de a-l ingriji, de a-l face sa creasca. A ajuta inseamna rabdare, implicare, capacitatea (venita oarecum, aici, din instinct) de a-ti lasa propriile nevoi deoparte si de a le satisface pe cele ale nou-nascutului. Este neputinta si dorinta de a creste pe de o parte, este dorinta de a ajuta pe de alta parte. Revenind in terapie, ma gandesc ca la fel de mare este si dorinta initiala a terapeutului de a ajuta, de a contrabalansa neputinta celui care usor, usor se dezvaluie; dorinta - se va dovedi in timp - cu atat mai intensa cu cat si zbaterea de a creste si de a trai a celui din fata sa este mai mare, mai puternica. Cu cat relatia terapeutica avanseaza, iar cei doi ajung sa se cunoasca din ce in ce mai bine, cu atat se intensifica dorinta de a ajuta pe de o parte si cons...

Intamplator sau poate nu, am dat, cautand cu totul altceva, peste "Jurnalul filozofic" al lui Noica. Il citisem cu ani in urma, dar, bineinteles, nu am rezistat tentatiei de a arunca o noua/alta privire asupra lui. Am ramas ancorata intr-un pasaj care m-a dus, din nou, cu gandul la terapie; mai degraba, la finalul ei - asa cum nu mi l-am imaginat, dar am ajuns sa il traiesc. Am gasit inca un om de care ma pot desparti. Caci un om plin, bogat, valabil, e unul caruia printr-un cuvant ii poti spune nespus de mult. Va strangeti mana, va uitati unul in ochii altuia si s-a intamplat ceva. E un pact intre voi; "acum ne putem desparti". Caci orice v-ar desparti de acum inainte, sunteti doi oameni care s-au intalnit. Asta e esentialul: sa te intalnesti cu celalalt. Finalul - care trebuie sa insemne intotdeauna o reluare a tuturor temelor - devine acum posibil. Oamenii acestia, langa care stai ceasuri intregi si care stau ceasuri intregi langa tine, spre a nu obtine nimic...

Era o zi mohorata… De fapt, ploua cu galeata… iar eu mergeam, mergeam… stiind numai ca voi intalni pentru prima oara, in viata mea, pe cineva caruia urma, probabil, sa-i spun tot felul de lucruri despre ce era in sufletul meu. “Cum sunt eu?” - ma intrebam, aproape alergand, fara sa pot ajunge la vreun alt raspuns decat la ceea ce stiam eu foarte clar, atunci, despre mine. A trecut timpul si mi-am pus aceeasi intrebare: “Cum sunt eu?”… Nu m-am mirat deloc ca mi-am raspuns cu totul altfel decat atunci, in acea zi mohorata de iarna, cand, in loc sa ninga, ploua ingrozitor, iar eu priveam in jos, la niste pasi nesiguri si putin tristi. Simt, in sfarsit, linistea mult dorita si traiesc satisfactia de a fi spulberat, cu eforturi, dar si cu o mare dorinta, norii tulburi din viata mea. Ma uit cu incredere la mine si stiu ca, de acum, voi privi inainte, cu siguranta unei experiente de neinlocuit. Nu va inchipuiti ca terapia ofera o schimbare-minune sau coboara fericirea in sufletul cuiva, do...

Inevitabil, inaintea oricarui inceput, ne punem o sumedenie de intrebari, ne trec prin minte fel de fel de ganduri, iar emotiile isi spun cuvintul. Unii sunt mai curiosi, altii mai... curajosi. Unii resping de la bun inceput ideea, altii par a se mai gandi. "Ce o fi? Cum o fi?". Complicat..., inutil (!?), uh!..., de-a dreptul neinteresant... Si totusi... "tare mi-ar prinde bine sa pot vorbi cu cineva". Sau... "ar fi bine pentru X sa stea de vorba cu un terapeut!"... Oamenii au, in general, un mare semn de intrebare in ceea ce priveste psihoterapia si reactioneaza pe masura. Nu ne putem mira ca se intampla asa, atata timp cat se stiu inca prea putine lucruri despre acest proces - cu totul necunoscut chiar pentru multi, foarte multi dintre semenii nostri. Psihologia pare a fi, astazi, o meserie la moda, dar - din ignoranta sau, poate, din saracie - prea putini oameni cu probleme sau nevoi cauta ajutor intr-un cabinet de specialitate. Noi vor...

Închipuiţi-vă că trăiţi într-o lume în care orice om salută, răspunde politicos, zâmbeşte chiar dacă nu vă cunoaşte… O lume în care oamenii nu înjură, nu se bruschează, nu mint… O astfel de lume nu există. Cu toate astea, este exact lumea despre care le vorbim copiilor noştri când sunt mici: o lume frumoasă, în care ei trebuie să se comporte astfel încât să fie apreciaţi şi respectaţi, o lume în care agresivitatea, minciuna şi haosul nu-şi au locul.  Mai târziu, copiii noştri cresc şi se trezesc într-o altă lume decât cea despre care le-am vorbit noi în primii lor ani de viaţă. Şi nimeresc în plin haos, într-o lume în care tot ceea ce ştiau ei devine greu recognoscibil, în care degradarea umană şi călcarea în picioare a valorilor sunt la ordinea zilei. Cine a schimbat între timp lumea? De ce noi le vorbim copiilor despre lucruri care ar trebui să le înfrumuseţeze viaţa, dar ajungem să ne întrebăm peste ani unde au dispărut toate acestea şi cum am putea redeveni ceea...

( sau ce m-au invatat pe mine copiii, lecturile si... psihoterapia) De multe ori, ca părinţi, avem re muşcări când ne vedem copiii certându-se, aidoma unor oameni mari. Recunoaştem la ei scenele petrecute între noi, adulţii, şi ne repetăm în gând cât ne-am dori ca ei să nu observe, să nu audă frământările, supărările sau izbucnirile noastre. Am vrea să-i ferim de probleme, dar ne trezim cu o copie a noastră, în miniatură, având aceleaşi reacţii, aceleaşi manifestări.  Şi atunci intervine întrebarea: ce să fac? În primul rând, amintiţi-vă, oricât v-ar fi de greu, că cei mici nu se vor lăsa educaţi prin discursuri. Noţiuni precum afecţiune, solidaritate, grijă nu vor prinde rădăcini în mintea şi în sufletul lor decât dacă veţi face din ele un exemplu în propria dvs. viaţă. Nu le cereţi prea devreme copiilor să fie îngăduitori cu fraţii mai mici, toleranţi şi generoşi. Oferiţi-le exemplul dvs.! Şi fiţi convinşi că, în timp, vi-l vor urma. 

Ma gandesc serios sa inchei terapia.... Ma uit in urma si am din nou imaginea unui peisaj fantastic vazut de undeva, din varful muntelui... Cam asa arata pentru mine momentul acesta si poate tocmai de-asta m-am gandit sa-l impartasesc cu voi... As fi curioasa sa aflu cat mai multe pareri despre ce s-a intamplat cu voi in terapie, cum ati trecut prin aceasta perioada, cum v-ati schimbat sau nu (desi nu prea cred in aceasta ultima varianta). Va invit sa aflam impreuna mai multe despre ce inseamna "a fi client in terapie"! Am citit multe scrieri de psihoterapeuti, pe net, iar de la fiecare am aflat, in mare, cam aceleasi lucruri: ce este o psihoterapie, cand ar trebui sa apeleze omul la asa ceva, cum se planifica sedintele, care sunt costurile si, bineinteles (sau mai ales) care sunt beneficiile. Beneficiile unui travaliu greu si, uneori, de lunga durata. Majoritatea te invita in cabinet si iti garanteaza caldura, intelegere deplina, confidentialitate si, cu precadere, o regas...