IN TERAPIE. Psiholog. Psihoterapeut Madalina Stan

Viata ca o minciuna, ca o iluzie sau ca o intamplare este mult mai usor de trait. Daca ne-am dori sa stim mai mult, ar exista riscul de a ne dori sa si schimbam ceva, iar asta ar presupune renuntarea la acea parte din noi ce ravneste inca la copilarie, la iubire neconditionata, la vise infantile si sperante ce poate nu-si vor gasi niciodata implinirea. Maturizarea poate fi dureroasa uneori, iar acest lucru va fi cu atat mai intens cu cat mai tarziu se va intampla. Exista insa un timp pentru toate si, in afara de asta, niciodata nu putem spune ca e timpul trecut... In fiecare sedinta de psihanaliza, fiecare pacient imi vorbeste in felul sau despre faptul ca e timpul sa iesim din zona linistita si "sigura" a obisnuintei - chiar daca asta inseamna suferinta; e timpul renuntarii la viata traita dupa tipare; e timpul renuntarii la ce e vechi, putred, inoportun, neadecvat. E timpul dinamizarii vietii noastre interne, al (re)punerii psihicului la locul sau, al revenirii la viat...

...atat de mult, pe cat de putin am fost iubiti… atat de haotic, pe cat de incert am fost iubiti… atat de violent, pe cat de abuziv am fost iubiti... Iubim si nu stim ce iubim... iubim fara stim de ce. Iubim, iubim, iubim fara-ncetare, caci... neavand, e greu sa “regasim”... Iubim cu putere, cu speranta, cu legamant – neconstientizand faptul ca nu oferim decat ceea ce stim si ceea ce avem... neincredere, lipsa, fragilitate. “Iubim” – insa ne trezim primind, in schimb, chiar propria “creatie”... dezordine, esec, suferinta. Iubim asa cum suntem noi, iubim atat cat avem... Repetam - insa “iubirea”... nu se schimba. Cautam - dar... cum putem gasi ceva ce insisi noi nu stim a defini: nu are “forma”, sunt doar imagini frante; nu are sens, doar amintiri uzate; nu are-o baza, nu este un intreg, ci doar un cub cu laturi sfaramate...   Si-atunci... cum sa fim oare intregi in iubire, cum sa iubim deplin, senin, echilibrat? Gandim... si-n minte nu primim raspunsuri... ci intr...

...desi poate parea limitativ sau exagerat (depinde din ce unghi privim), fie si numai o singura sedinta de terapie poate schimba ceva in viata dvs.? Evident, pledez pentru procesul de durata, fiindca o schimbare substantiala, reala si de durata nu poate fi obtinuta peste noapte; insa la fel de important mi se pare a fi primul pas - prima sedinta. Atunci se incearca marea cu degetul si se hotaraste, cel putin, viitorul apropiat al demersului terapeutic. Iar mai putin este intotdeauna ceva mai mult decat nimic.

     Exista o "limita" pana la care iubim. Frumos, deplin, entuziast, increzator. Exista o limita pana la care ne daruim, in aceeasi masura. Avem, in mod repetat, impresia (sau dorinta) ca, "de data asta" va fi pentru totdeauna... O iubire pentru o viata. Se intampla, insa, "ceva" si... brusc - totul inceteaza a mai fi ce a fost... Ce ne impiedica sa mai iubim, sa mai avem incredere, ce ne scade brusc entuziasmul? Ce ne sperie?... Ce ne impiedica sa mai fim noi insine si, parca, ne transforma? Suntem dezorientati, frustrati, lipsiti de intelegere si putere de a mai continua. Iesim buimaci dintr-o relatie si ne aruncam cu disperare in alta, sperand ca aici ne vom (re)gasi fericirea. Proiectam, din nou, aceleasi asteptari, aceleasi dorinte, aceleasi sperante, dar culegem, in cele din urma - pentru a cata oara? - aceleasi dureri, aceleasi dezamagiri. Ne revoltam impotriva (fostilor) parteneri, ne blocam in a le "recunoaste" vina pentru esecul relati...

      Exista stari care trebuie, pur si simplu, traite. Nu intelese, nu modificate, ci doar traite ... acceptate !... Fara prea multe intrebari, fara incercari de a gasi vreun sens, fara speranta ca vreodata vor fi, in sfarsit, intelese. Cu cat ramai mai mult blocat in a cauta sa-ti explici atitudini ce nu iti apartin, cu atat irosesti din energia si timpul pretios pe care le-ai putea dedica intelegerii cauzei pentru care TU ai reactionat intr-un anume fel, intr-o situatie oarecare.        Este firesc sa dorim a intelege comportamentele celorlalti in masura in care acestea ne afecteaza direct ori este vorba despre persoane cunoscute, apropiate noua. Atunci cand aceasta intentie se loveste insa de imposibilitatea depasirii unei anumite bariere ridicate in calea noastra de insasi neputinta celuilalt de a-si depasi propriul blocaj si de a accede la intelegerea propriilor stari, este bine sa ne concentram pe nevoia noastra de a caut...

Un video tulburator pe care ar trebui sa-l vedem cu totii!.... Dureaza mai putin de un minut, dar poate avea efect o viata-ntreaga!

M-am intrebat tot mai mult, in ultimul timp, cum o fi sa vrei sa scapi de griji si de probleme plecand in alta tara, cu gandul, evident, spre ceva mai bun, dar nefacand de fapt altceva decat sa iei cu tine acolo toate aceste griji si probleme, carora, mai devreme sau mai tarziu, li se vor adauga poate altele, legate de insecuritate, de necunoscut. Mi-am dat seama, stand de vorba cu oameni aflati in astfel de situatii, cata nevoie au sa impartaseasca din experienta lor, de aici si de-acolo, cu accent mai mare poate pe una dintre ele, insa niciuna dintre aceste persoane nu mi-a lasat impresia ca plecarea/mutarea ar fi fost calea spre rezolvarea acestor probleme. Dimpotriva, intensitatea, incarcatura povestirii m-au facut sa imi dau seama ca suferinta este acolo, inchisa bine, dusa peste mari si tari, pastrata intacta.  Distanta nu rezolva nimic. Indepartarea atentiei de la ceea ce ai trait, de la emotii si ganduri care iti apartin si mascarea lor cu un alt tip de existenta cladit...

Ma uit cu stupoare la cata confuzie exista in continuare cu privire la ce inseamna un demers terapeutic, psihanalitic in special. Inca mai aud remarci de genul "daca nu esti putin nebun, nu poti avea grija de alti... nebuni"! Cata ignoranta, as zice!... Persista, in ciuda eforturilor specialistilor de a face diferenta, prejudecata ca la psiholog, nu mai zic la psihoterapeut, te duci doar daca esti "nebun". In ce ma priveste, nu pot sa nu cataloghez aceasta perspectiva drept una ce denota o totala lipsa de informare, dar si de bunavointa in a cunoaste unele lucruri ce fac parte, de mult, in unele societati, dintr-un "pachet de baza" al omului civilizat. Am avut norocul sa studiez psihologia inca din liceu, dar nu am avut deopotriva norocul de a sti sa pun in practica invataturi care sa-mi foloseasca realmente in viata - sau, in orice caz, prea putin. Exista alte prioritati in scoala romaneasca, si stim asta cu totii. Niciodata nu vom invata la scoala sa ...

De multe ori, am fost intrebata - daca terapia este asa o treaba grozava, de ce nu apeleaza oamenii mai mult la ea. Parerea mea este ca oamenii se simt bine cu viata lor si, oricat le-ar fi de greu sau oricat de nefericiti ar fi, prefera sa indure ori sa se descurce singuri decat sa apeleze la ajutor specializat. Este clar ca, la noi, inca nu s-a instituit grija pentru sanatatea psihica si cu atat mai putin grija pentru a preveni suferintele de lunga durata, traumele. De voie, de nevoie, oamenii ajung la medicul de familie, insa aici exista mai degraba o abordare de tip cliseu, stereotipa, si nu una aplicata, gandita, elaborata pentru fiecare individ in parte. Ca si cand asta ar mai avea de-a face cu banii care sunt sau nu sunt, cu decontarile care se fac sau nu. Ar fi pur si simplu o dovada de minim respect si un prim pas catre preventie daca, in locul unui tratament prescris prompt si, de multe ori, aproape tras la indigo, medicul de familie ar cantari putin, pret de cateva secunde, ...