IN TERAPIE. Psiholog. Psihoterapeut Madalina Stan

     Cand totul in jur pare sa nu mai aiba sens, cand deznadejdea se iveste de cum deschizi ochii, dimineata, cand curajul se lupta, adesea, inutil, cu sansa, cand rabdarea nu mai vrea sa tina cu tine, cand increderea te paraseste tocmai atunci cand ai mai mare nevoie de ea, cand lucrurile se incapataneaza sa nu revina la normal, cand nimeni nu mai spera sa fie bine, cand intrebarile raman zi dupa zi fara raspuns, cand puterea de a-ti urma drumul se impiedica de tot soiul de bariere, cand grija pentru ce ai mai drag nu-si mai gaseste puterea de a fi, cand, orice faci, totul in jur pare sa nu mai aiba sens, exista ceva ce te ajuta sa ramai, totusi, la suprafata, sa-ti vezi ochii din nou stralucind si chipul oglindindu-ti sufletul linistit: nimic altceva decat o analiza bine facuta, cu vointa si cu incredere, cu dorinta de a ajunge la tine, de a te cunoaste, de a te intelege, de a te ajuta si pe care, in ciuda multor "ispite" (momente dificile, de conflict ...

     Exista o "limita" pana la care iubim. Frumos, deplin, entuziast, increzator. Exista o limita pana la care ne daruim, in aceeasi masura. Avem, in mod repetat, impresia (sau dorinta) ca, "de data asta" va fi pentru totdeauna... O iubire pentru o viata. Se intampla, insa, "ceva" si... brusc - totul inceteaza a mai fi ce a fost... Ce ne impiedica sa mai iubim, sa mai avem incredere, ce ne scade brusc entuziasmul? Ce ne sperie?... Ce ne impiedica sa mai fim noi insine si, parca, ne transforma? Suntem dezorientati, frustrati, lipsiti de intelegere si putere de a mai continua. Iesim buimaci dintr-o relatie si ne aruncam cu disperare in alta, sperand ca aici ne vom (re)gasi fericirea. Proiectam, din nou, aceleasi asteptari, aceleasi dorinte, aceleasi sperante, dar culegem, in cele din urma - pentru a cata oara? - aceleasi dureri, aceleasi dezamagiri. Ne revoltam impotriva (fostilor) parteneri, ne blocam in a le "recunoaste" vina pentru esecul relati...

     Simplul fapt ca trebuie sa se priveasca pe ei insisi altfel decat au facut-o vreodata ii sperie atat de tare pe unii dintre noi incat ii impiedica sa duca mai departe un demers despre care, initial, au fost atat de curiosi sa afle mai multe si pe care, poate, l-au si inceput, cu speranta, incredere si destula determinare. Nu ajunge sa fii constient ca ti s-au intamplat lucruri ce te-au marcat profund de-a lungul vietii, e necesar sa si recunosti ca, desi ai vorbit despre ele de atatea ori, cu prieteni, cunoscuti ori persoane foarte apropiate, nu ai reusit decat sa infunzi si mai mult durerea in sufletul tau, adaugand de fiecare data - cu fiecare esec de a vindeca rana - inca o greutate peste ceea ce deja era greu de dus.       Disponibilitatea oamenilor de a te asculta, bucuria de a impartasi "depasirea" unei stari proaste, faptul in sine ca "ai cu cine vorbi" ori de cate ori depresia te-ncearca ori panica te franeaza in a duce la bun sfarsit...

      Exista stari care trebuie, pur si simplu, traite. Nu intelese, nu modificate, ci doar traite ... acceptate !... Fara prea multe intrebari, fara incercari de a gasi vreun sens, fara speranta ca vreodata vor fi, in sfarsit, intelese. Cu cat ramai mai mult blocat in a cauta sa-ti explici atitudini ce nu iti apartin, cu atat irosesti din energia si timpul pretios pe care le-ai putea dedica intelegerii cauzei pentru care TU ai reactionat intr-un anume fel, intr-o situatie oarecare.        Este firesc sa dorim a intelege comportamentele celorlalti in masura in care acestea ne afecteaza direct ori este vorba despre persoane cunoscute, apropiate noua. Atunci cand aceasta intentie se loveste insa de imposibilitatea depasirii unei anumite bariere ridicate in calea noastra de insasi neputinta celuilalt de a-si depasi propriul blocaj si de a accede la intelegerea propriilor stari, este bine sa ne concentram pe nevoia noastra de a caut...

M-am intrebat tot mai mult, in ultimul timp, cum o fi sa vrei sa scapi de griji si de probleme plecand in alta tara, cu gandul, evident, spre ceva mai bun, dar nefacand de fapt altceva decat sa iei cu tine acolo toate aceste griji si probleme, carora, mai devreme sau mai tarziu, li se vor adauga poate altele, legate de insecuritate, de necunoscut. Mi-am dat seama, stand de vorba cu oameni aflati in astfel de situatii, cata nevoie au sa impartaseasca din experienta lor, de aici si de-acolo, cu accent mai mare poate pe una dintre ele, insa niciuna dintre aceste persoane nu mi-a lasat impresia ca plecarea/mutarea ar fi fost calea spre rezolvarea acestor probleme. Dimpotriva, intensitatea, incarcatura povestirii m-au facut sa imi dau seama ca suferinta este acolo, inchisa bine, dusa peste mari si tari, pastrata intacta.  Distanta nu rezolva nimic. Indepartarea atentiei de la ceea ce ai trait, de la emotii si ganduri care iti apartin si mascarea lor cu un alt tip de existenta cladit...

Cateodata, si linistea "trista" e buna, poate chiar e indicata. Iti pune gandurile in ordine si te ajuta sa intelegi mai bine ceea ce ai experimentat in viata si, poate, pentru cei mai perseverenti, intr-o analiza personala. E o perioada tumultuoasa si totusi, linistita - tumultuoasa pentru ca sunt multe de pus la locul lor, linistita, pentru ca, in fine, totul capata un sens, altul decat cel obisnuit, stiut, trait pana atunci. Daca ajungi sa intelegi ca si astfel de momente sunt binevenite si isi au rostul lor, cu siguranta, atunci cand vor veni, nu te vor mai arunca in deznadejde, ci le vei trece cu rabdare, mai usor. Ne este mult mai la indemana sa traim totul asa cum am fost obisnuiti si rareori suntem dispusi sa ne intoarcem catre noi insine, sa cautam raspunsuri, altele decat cele banale, de suprafata. Cei care prind insa gustul pentru a se explora descopera ca viata, cu fiecare situatie a ei, cu fiecare traire, are multiple fatete si ca acestea, la randul lor, sunt...

Ma uit cu stupoare la cata confuzie exista in continuare cu privire la ce inseamna un demers terapeutic, psihanalitic in special. Inca mai aud remarci de genul "daca nu esti putin nebun, nu poti avea grija de alti... nebuni"! Cata ignoranta, as zice!... Persista, in ciuda eforturilor specialistilor de a face diferenta, prejudecata ca la psiholog, nu mai zic la psihoterapeut, te duci doar daca esti "nebun". In ce ma priveste, nu pot sa nu cataloghez aceasta perspectiva drept una ce denota o totala lipsa de informare, dar si de bunavointa in a cunoaste unele lucruri ce fac parte, de mult, in unele societati, dintr-un "pachet de baza" al omului civilizat. Am avut norocul sa studiez psihologia inca din liceu, dar nu am avut deopotriva norocul de a sti sa pun in practica invataturi care sa-mi foloseasca realmente in viata - sau, in orice caz, prea putin. Exista alte prioritati in scoala romaneasca, si stim asta cu totii. Niciodata nu vom invata la scoala sa ...

Suntem mult prea acaparati de discursul despre schimbare pentru a ne mai da seama ce simtim cu adevarat. Mai mult ca niciodata, cu totii vorbim despre schimbare - schimbarea modului de a gandi, schimbarea imaginii despre noi insine, schimbarea modului de a percepe vorbele si actiunile celorlalti si, implicit, de a reactiona la acestea. Exista multe niveluri la care ne-am dori sa intervina schimbarea - "fenomen" care, odata produs, ar trebui sa ne sporeasca increderea in propria persoana si sa ne ofere relaxare, confort, o stare de bine, o traire mai lina a vietii. Constat insa ca, de la vorbe la fapte, si in acest caz este cale lunga. Vorbele circula miraculos si isi fac treaba cu brio, asta insemnand ca produc efectul scontat. Adica, pe moment, citind, auzind, impartasind cu altii, suntem aproape siguri ca schimbarea ne este la indemana - necesara si usor de realizat. Discursurile despre indepartarea gandurilor "negative", despre impacarea cu sine si linistea int...

Cand totul in jur parea sa nu mai aiba sens, cand deznadejdea se ivea de cum deschideam ochii, dimineata, cand curajul meu parea a se lupta inutil cu sansa, la un moment dat, cand rabdarea nu mai voia sa tina cu mine, cand increderea era sa ma paraseasca tocmai atunci cand aveam mai mare nevoie de ea, cand lucrurile se incapatanau sa nu revina la normal, cand nimeni nu mai spera sa fie bine, cand intrebarile ramaneau zi dupa zi fara raspuns, cand puterea de a-mi urma drumul se impiedica de tot soiul de bariere, cand nu stiam ce raspuns sa-mi dau, cand grija mea pentru ce-i mai drag nu mai gasea puterea de a fi, cand orice faceam, totul in jur parea sa nu mai aiba sens, a existat ceva ce m-a ajutat sa raman, continuu, totusi, la suprafata - sa-mi vad ochii mereu stralucind si chipul oglindind sufletul meu: nimic altceva decat o analiza bine facuta, cu pasiune, cu dorinta si cu incredere si pe care, in ciuda multor ispite, nu am intrerupt-o si nu am lasat-o fara o finalit...