Despre intimitate, in relatia analitica

            Asa cum descriu deseori pacientii, intr-o psihoterapie, sentimentul de intimitate fata de analist apare la un moment dat sau... nu intarzie sa apara. Este firesc, altminteri insasi relatia analitica ar deveni subiect de studiu.

         Intimitatea in context analitic nu presupune focusarea doar pe aspectele pozitive ale relatiei. Ura, furia, invidia distructiva trebuie luate in considerare si puse in discutie la fel ca si dragostea, toate facand parte dintr-o relatie fireasca. Pacientul trebuie incurajat sa vorbeasca despre ele, astfel incat dezvoltarea intimitatii in relatie sa fie posibila. Winnicott spunea ca dragostea, in forma sa cea mai primitiva, contine cruzime si distrugere. Recunoasterea acestor sentimente de catre pacient este absolut necesara astfel incat acesta sa fie ajutat sa-si integreze lumea obiectelor interne.
           Cu toate ca intimitatea nu reprezinta scopul psihanalizei, ci mai degraba un produs secundar, intensitatea transferului si contratransferului ofera analistului un spatiu de lucru puternic in care problemele pacientilor legate de intimitate isi pot gasi in final rezolvarea. Putem fi asadar de acord cu descrierea relatiei psihanalitice drept o calatorie spre o intimitate crescanda si poate una dintre cele mai intime relatii posibile, dat fiind ca scopul il reprezinta insusi studiul sinelui.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Depresia, “strigatul tacut dupa iubire ! “

Intalnire cu un psihoterapeut