IN TERAPIE. Psiholog. Psihoterapeut Madalina Stan

Un articol relevant, pe care am decis sa-l redau aici intrucat se sincronizeaza bine cu propriile mele trairi in analiza si cu ceea ce cred, la randul meu, ca este o terapie - cu rostul si cu beneficiile ei. Parafrazand titlul lui Roger Perron, O psihanaliza. De ce? , voi incerca sa raspund din propria experienta la intrebarea pe care cei mai multi oameni n-au curaj sa o rosteasca, dar numarul celor care cocheteaza cu ea este imbucurator: de ce sa urmez o terapie. Chiar daca suntem mult in urma tarilor civilizate inclusiv in ce priveste preocuparea pentru sanatatea psihica, exista dovezi ca iesim din ignoranta, neputinta, pasivitate si ne indreptam privirea catre cei care au fost mai curajosi sau mai afectati de propriul curs al vietii. Stiu ca nu sunt cel mai bun exemplu, pentru ca eu am visat cu ochii deschisi la o terapie. M-am indragostit iremediabil de psihanaliza dupa ce, la 18 ani, am citit o singura carte scrisa de Sigmund Freud. Am trait oferind celo

Un video tulburator pe care ar trebui sa-l vedem cu totii!.... Dureaza mai putin de un minut, dar poate avea efect o viata-ntreaga!

M-am intrebat tot mai mult, in ultimul timp, cum o fi sa vrei sa scapi de griji si de probleme plecand in alta tara, cu gandul, evident, spre ceva mai bun, dar nefacand de fapt altceva decat sa iei cu tine acolo toate aceste griji si probleme, carora, mai devreme sau mai tarziu, li se vor adauga poate altele, legate de insecuritate, de necunoscut. Mi-am dat seama, stand de vorba cu oameni aflati in astfel de situatii, cata nevoie au sa impartaseasca din experienta lor, de aici si de-acolo, cu accent mai mare poate pe una dintre ele, insa niciuna dintre aceste persoane nu mi-a lasat impresia ca plecarea/mutarea ar fi fost calea spre rezolvarea acestor probleme. Dimpotriva, intensitatea, incarcatura povestirii m-au facut sa imi dau seama ca suferinta este acolo, inchisa bine, dusa peste mari si tari, pastrata intacta.  Distanta nu rezolva nimic. Indepartarea atentiei de la ceea ce ai trait, de la emotii si ganduri care iti apartin si mascarea lor cu un alt tip de existenta cladita in

Cine isi inchipuie ca va scapa de o boala grea, stiuta a se inrautati cu timpul, daca nu se supune tratamentului potrivit, care va dura un timp, va fi, poate, si costisitor, si dureros pe alocuri, dar "tintit" catre "mai bine"? Niciun tip de bunastare nu se obtine asteptand sa se intample de la sine. Motivatia, efortul, rabdarea, increderea, dorinta si nevoia de a fi mai bine, de a functiona optim si de a obtine satisfactie din asta sunt criterii ale unei terapii cu bune rezultate. Prezente din partea terapeutului, dar absente din partea pacientului/clientului, aceste cuvinte ale caror sensuri nu vor fi deplin intelese decat traite, nu vor valora mare lucru si nu vor produce schimbari demne a te face sa exclami: "Da, a meritat!".

Invatati-i pe copii ceea ce nicio scoala din lumea asta nu reuseste sa o faca mai bine decat parintii: sa-si recunoasca emotiile, sa-si exprime sentimentele, sa lucreze cu ele si sa si le controleze!  Vine o varsta cand ei incep sa inteleaga lucrurile acestea si cred ca e bine sa-i ajutam, pentru ca, mai tarziu, viata de adult sa nu mai para atat de complicata, de haotica sau lipsita de speranta, uneori...  Invatati-i ca emotiile vindeca, iar forta de a vindeca se afla chiar in ei, "in manutele lor", in sufletul lor.  Vor deveni interesati, vor capata incredere in ei si-n cei de langa ei, apoi in ceilalti si in lumea din jurul lor, asa cum este ea!  Invatati-i pe copii...

Cateodata, si linistea "trista" e buna, poate chiar e indicata. Iti pune gandurile in ordine si te ajuta sa intelegi mai bine ceea ce ai experimentat in viata si, poate, pentru cei mai perseverenti, intr-o analiza personala. E o perioada tumultuoasa si totusi, linistita - tumultuoasa pentru ca sunt multe de pus la locul lor, linistita, pentru ca, in fine, totul capata un sens, altul decat cel obisnuit, stiut, trait pana atunci. Daca ajungi sa intelegi ca si astfel de momente sunt binevenite si isi au rostul lor, cu siguranta, atunci cand vor veni, nu te vor mai arunca in deznadejde, ci le vei trece cu rabdare, mai usor. Ne este mult mai la indemana sa traim totul asa cum am fost obisnuiti si rareori suntem dispusi sa ne intoarcem catre noi insine, sa cautam raspunsuri, altele decat cele banale, de suprafata. Cei care prind insa gustul pentru a se explora descopera ca viata, cu fiecare situatie a ei, cu fiecare traire, are multiple fatete si ca acestea, la randul lor, sunt

Ma uit cu stupoare la cata confuzie exista in continuare cu privire la ce inseamna un demers terapeutic, psihanalitic in special. Inca mai aud remarci de genul "daca nu esti putin nebun, nu poti avea grija de alti... nebuni"! Cata ignoranta, as zice!... Persista, in ciuda eforturilor specialistilor de a face diferenta, prejudecata ca la psiholog, nu mai zic la psihoterapeut, te duci doar daca esti "nebun". In ce ma priveste, nu pot sa nu cataloghez aceasta perspectiva drept una ce denota o totala lipsa de informare, dar si de bunavointa in a cunoaste unele lucruri ce fac parte, de mult, in unele societati, dintr-un "pachet de baza" al omului civilizat. Am avut norocul sa studiez psihologia inca din liceu, dar nu am avut deopotriva norocul de a sti sa pun in practica invataturi care sa-mi foloseasca realmente in viata - sau, in orice caz, prea putin. Exista alte prioritati in scoala romaneasca, si stim asta cu totii. Niciodata nu vom invata la scoala sa

Suntem mult prea acaparati de discursul despre schimbare pentru a ne mai da seama ce simtim cu adevarat. Mai mult ca niciodata, cu totii vorbim despre schimbare - schimbarea modului de a gandi, schimbarea imaginii despre noi insine, schimbarea modului de a percepe vorbele si actiunile celorlalti si, implicit, de a reactiona la acestea. Exista multe niveluri la care ne-am dori sa intervina schimbarea - "fenomen" care, odata produs, ar trebui sa ne sporeasca increderea in propria persoana si sa ne ofere relaxare, confort, o stare de bine, o traire mai lina a vietii. Constat insa ca, de la vorbe la fapte, si in acest caz este cale lunga. Vorbele circula miraculos si isi fac treaba cu brio, asta insemnand ca produc efectul scontat. Adica, pe moment, citind, auzind, impartasind cu altii, suntem aproape siguri ca schimbarea ne este la indemana - necesara si usor de realizat. Discursurile despre indepartarea gandurilor "negative", despre impacarea cu sine si linistea int

Ca sa ajungi la un capat de drum, iti trebuie rabdare, tenacitate, curaj. De multe ori, in terapie, ca si in viata, nu prea stii incotro te indrepti si nici care e capatul. Dar "cerintele" sunt aceleasi. Caci... Cine nu se inarmeaza cu rabdare , mai bine nu se mai apuca de acest drum. Asa cum viata se desfasoara "a la long", asa si revelatiile, asocierile se produc in timp, uneori intr-un interval de timp in care te intrebi daca "va iesi ceva din asta". Cu siguranta se va intampla daca efortul e directionat constant inspre recunoastere si schimbare, si daca exista suficienta vointa pentru asta. Despre tenacitate , ce sa mai vorbim - ca si in viata, nimic nu se dezvaluie si nu se produce asa, "ca prin minune" - viata insasi este o continua necunoscuta, care cere adaptare si creatie zi de zi. Cat despre curaj , mi se pare de la sine inteles ca toti aceia care au curajul de a-si trai viata ar avea deopotriva curajul de a parcurge un itinerar terapeu

Am trait mult timp inconjurata de metafora. Era frumos... era sublim... Oameni, peisaje, ganduri, cuvinte... Rafinament, stil, eleganta, sens ascuns - menit a fi dezvaluit si altora. Sau, cel putin, asa credeam eu. Timpul m-a ajutat sa descopar ce era, de fapt, dincolo de metafora vietii si sa accept faptul ca aceasta se afla intotdeauna pe rafturi, in carti sau obiecte, si nicidecum in viata reala. Si am inteles, in plus, de ce uneori metafora doare: de ce doare dragostea, de ce exista sentimente ce sunt numai ale noastre, de ce oamenii nu raspund intotdeauna asteptarilor noastre, de ce gandul bun nu e intotdeauna rasplatit cu un altul pe masura, de ce suferinta apare chiar si atunci cand credeai ca nu mai e nimic care sa o poata declansa... Ce-i drept, oricand vrei, te poti intoarce cu gandul la metaforele vietii, insa e bine sa fii pregatit sa infrunti, de la bun inceput si in orice clipa, realitatea!

De multe ori, am fost intrebata - daca terapia este asa o treaba grozava, de ce nu apeleaza oamenii mai mult la ea. Parerea mea este ca oamenii se simt bine cu viata lor si, oricat le-ar fi de greu sau oricat de nefericiti ar fi, prefera sa indure ori sa se descurce singuri decat sa apeleze la ajutor specializat. Este clar ca, la noi, inca nu s-a instituit grija pentru sanatatea psihica si cu atat mai putin grija pentru a preveni suferintele de lunga durata, traumele. De voie, de nevoie, oamenii ajung la medicul de familie, insa aici exista mai degraba o abordare de tip cliseu, stereotipa, si nu una aplicata, gandita, elaborata pentru fiecare individ in parte. Ca si cand asta ar mai avea de-a face cu banii care sunt sau nu sunt, cu decontarile care se fac sau nu. Ar fi pur si simplu o dovada de minim respect si un prim pas catre preventie daca, in locul unui tratament prescris prompt si, de multe ori, aproape tras la indigo, medicul de familie ar cantari putin, pret de cateva secunde,

Trec deseori pe l ângă o fetiţă de aproximativ aceeaşi vârstă cu mezina mea, adică de vreo patru anişori, şi, pe lângă faptul că o admir de fiecare dată fiindcă este dulce şi elegantă, nu-mi pot stăpâni indignarea văzând-o mereu cu suzeta în gură. Întrebându-l, mai mult sau mai puţin inspirată, pe tată de ce nu renunţă la acest obicei cu totul inoportun pentru vârsta micuţei, am fost şi mai uluită de răspunsul care a venit prompt : “Ca s ă nu-i intre musculiţe în gură! ”… Am r ămas, desigur, uitându-mă lung după ei şi întrebându-mă când o voi vedea oare pe micuţa ai cărei ochi parcă implorau ceva (!!!) râzând cu toată gura sau strigând cât o ţin puterile. Este cât se poate de clar că problema nu este a copiilor în acest caz, ci a adulţilor, ultrastresaţi şi ocupaţi, care “scap ă ” astfel de o „mare ” bătaie de cap. Punând suzeta în gură unui copil, indiferent dacă este bebeluş sau, mai grav, copil de vârstă mică, precum în cazul de mai sus, părintele vrea de fapt linişte pentru el,

A-l învăţa să zboare cu propriile aripi, a-l ajuta să înfrunte singur lumea – cam acesta este ţelul oricărui părinte. Pentru a-l atinge, e necesar uneori să trecem probe dificile, care implică întreaga familie. Este cazul despărţirilor mai lungi. Şi nu ne referim aici la cele de o noapte sau de un week-end, ci, mai degrabă, la vacanţe – ocazii perfecte pentru copii de a-şi exersa autonomia, iar pentru părinţi de a mai tăia ceva din cordonul ombilical. Pentru ambele “tabere”, este ocazia de a descoperi că despărţirea înseamnă de multe ori plăcerea regăsirii.                                                       Înainte de toate, este bine să ştim că durata şejurului nu poate fi aceeaşi pentru un copil de patru ani şi pentru un adolescent de 16, cei doi netrăind despărţirea în acelaşi fel. Dacă este preşcolar sau şcolar mic Micuţul are nevoie să fie liniştit, securizat prin prezenţa părinţilor săi, iar o ruptură prea lungă riscă să-l destabilizeze. El trebuie implicat în pregătirea vaca

Cand totul in jur parea sa nu mai aiba sens, cand deznadejdea se ivea de cum deschideam ochii, dimineata, cand curajul meu parea a se lupta inutil cu sansa, la un moment dat, cand rabdarea nu mai voia sa tina cu mine, cand increderea era sa ma paraseasca tocmai atunci cand aveam mai mare nevoie de ea, cand lucrurile se incapatanau sa nu revina la normal, cand nimeni nu mai spera sa fie bine, cand intrebarile ramaneau zi dupa zi fara raspuns, cand puterea de a-mi urma drumul se impiedica de tot soiul de bariere, cand nu stiam ce raspuns sa-mi dau, cand grija mea pentru ce-i mai drag nu mai gasea puterea de a fi, cand orice faceam, totul in jur parea sa nu mai aiba sens, a existat ceva ce m-a ajutat sa raman, continuu, totusi, la suprafata - sa-mi vad ochii mereu stralucind si chipul oglindind sufletul meu: nimic altceva decat o analiza bine facuta, cu pasiune, cu dorinta si cu incredere si pe care, in ciuda multor ispite, nu am intrerupt-o si nu am lasat-o fara o finalit

Suntem convinsi ca emotiile sunt oglinda personalitatii noastre, a identitatii noastre celei mai profunde. Se poate intampla sa nu fie, insa, chiar asa. Emotiile ne pot impiedica sa fim, cu adevarat, noi insine, iar psihanalistul Serge Tisseron ne ajuta sa intelegem de ce. Nascute din confuzie Ambiguitatea emotiilor provine din conditiile nasterii lor. Bebelusul, care nu stie nimic despre modul in care "functioneaza" lumea, interiorizeaza emotiile apropiatilor sai. De exemplu, cade, nu plange, insa observa chipul mamei pentru a sti cum sa reactioneze. Daca mama este nelinistita, el incepe sa planga, insa daca ea zambeste si isi pastreaza calmul, si el surade si este linistit. Nu este vorba despre telepatie. Copilul citeste emotiile pe corpul adultului - din mimica, atitudine, gesturi, incetinirea sau accelerarea ritmului cardiac, roseata sau paloarea fetei. Iata ce se poate intampla atunci cand emotiile adultului sunt deplasate in raport cu o situatie: sa luam cazul unui

Te simti pierdut, trist, agitat ori chiar agresiv. Abandonul nu e usor de dus. Vorbim despre o suferinta ale carei origini pot fi pe undeva, prin copilarie, insa partea buna este ca un psihoterapeut te poate ghida in "decriptarea" si intelegerea acestei stari. Abandonul este una dintre principalele cauze pentru care, de multe ori, ne simtim "rau". Intrand intr-o terapie, putem avea "surpriza" sa descoperim ca, la originea acestei suferinte se afla o situatie traita de mult, in prima copilarie, cand nici macar nu a fost vorba despre un abandon propriu-zis, ci de un tata mai mult absent, de o mama preocupata mai mult de cariera, de venirea pe lume a unui frate ori de moartea unui bunic de care fusesesi foarte atasat. Astfel de evenimente pot ramane fara urmari majore pentru unii, insa pot fi de-a dreptul traumatizante pentru altii. Si asta pentru ca fiecare dintre noi a trait experienta separarii intr-un mod diferit. Ne-am trezit, unii dintre noi poate pre