IN TERAPIE. Psiholog. Psihoterapeut Madalina Stan

Cand totul in jur parea sa nu mai aiba sens, cand deznadejdea se ivea de cum deschideam ochii, dimineata, cand curajul meu parea a se lupta inutil cu sansa, la un moment dat, cand rabdarea nu mai voia sa tina cu mine, cand increderea era sa ma paraseasca tocmai atunci cand aveam mai mare nevoie de ea, cand lucrurile se incapatanau sa nu revina la normal, cand nimeni nu mai spera sa fie bine, cand intrebarile ramaneau zi dupa zi fara raspuns, cand puterea de a-mi urma drumul se impiedica de tot soiul de bariere, cand nu stiam ce raspuns sa-mi dau, cand grija mea pentru ce-i mai drag nu mai gasea puterea de a fi, cand orice faceam, totul in jur parea sa nu mai aiba sens, a existat ceva ce m-a ajutat sa raman, continuu, totusi, la suprafata - sa-mi vad ochii mereu stralucind si chipul oglindind sufletul meu: nimic altceva decat o analiza bine facuta, cu pasiune, cu dorinta si cu incredere si pe care, in ciuda multor ispite, nu am intrerupt-o si nu am lasat-o fara o finalit...

Suntem convinsi ca emotiile sunt oglinda personalitatii noastre, a identitatii noastre celei mai profunde. Se poate intampla sa nu fie, insa, chiar asa. Emotiile ne pot impiedica sa fim, cu adevarat, noi insine, iar psihanalistul Serge Tisseron ne ajuta sa intelegem de ce. Nascute din confuzie Ambiguitatea emotiilor provine din conditiile nasterii lor. Bebelusul, care nu stie nimic despre modul in care "functioneaza" lumea, interiorizeaza emotiile apropiatilor sai. De exemplu, cade, nu plange, insa observa chipul mamei pentru a sti cum sa reactioneze. Daca mama este nelinistita, el incepe sa planga, insa daca ea zambeste si isi pastreaza calmul, si el surade si este linistit. Nu este vorba despre telepatie. Copilul citeste emotiile pe corpul adultului - din mimica, atitudine, gesturi, incetinirea sau accelerarea ritmului cardiac, roseata sau paloarea fetei. Iata ce se poate intampla atunci cand emotiile adultului sunt deplasate in raport cu o situatie: sa luam cazul unui ...