IN TERAPIE. Psiholog. Psihoterapeut Madalina Stan

          Alianţa terapeutică este alianţa pe care terapeutul o face cu partea sănătoasă a pacientului, însă acest lucru este valabil în ceea ce priveşte procesul, şi nu cadrul. În ce priveşte cadrul, alianţa este stabilită cu partea psihotică (ori simbiotică) a personalităţii pacientului. În 1947, Winnicott scria: “În cazul nevrozei, divanul, căldura şi confortul pot fi simboluri ale dragostei materne; în cazul psihozei, aceleaşi lucruri sunt în mod clar expresia fizică a dragostei analistului. Divanul “este” matricea analistului, iar căldura „este” căldura vie a corpului analistului”. Andre Green propune un model de asociere liberă ce deschide orizonturi noi asupra funcţionării mentale, în timpul şedinţelor. Asocierea liberă nu este suficientă pentru a defini ceea ce spune pacientul, în mod liniar, de la început până la sfârşit, arata Green i n “La position phobique centrale” ("La pensee clinique") . Din contră, subiacentă acestei a...

            Cadrul este, potrivit lui Bleger, partea cea mai primitivă a personalităţii, elementul fuzional Eu-corp-lume, de imuabilitatea căruia depind formarea, existenţa şi diferenţierea (Eului, obiectului, imaginii corpului, corpului, spiritului etc). Pacienţii care au tendinţa de a pune în act sau psihoticii, îndeosebi, aduc în egală măsură propriul lor cadru şi instituţia relaţiei lor simbiotice primitive; toţi pacienţii o fac, însă, remarcă Bleger. În felul acesta, suntem mai aproape de a înţelege situaţia catastrofică ce survine întotdeauna o dată cu ruperea de către analist a cadrului, cu alte cuvinte în timpul vacanţelor, modificărilor de orar etc, căci aceste ruperi sunt ocazii de deschidere a unei breşe prin care se infiltrează o realitate ce îi apare pacientului drept “catastrofică”: spaţiul său, “cadrul”, “lumea sa fantomă” rămân fără receptacul, iar ceea ce devine evident pentru el este că acel “cadru” al său nu es...