Relația cu obiectul, în cadrul psihanalitic (sau "despre ce fel de iubire vorbim..."?)
Strâns legată de "cadrul psihanalitic" (sau "situaţia psihanalitică"), ia naştere şi se dezvoltă legătura obiectală cu analistul - un tip de relație de iubire ce apare ca o consecință a ceea ce face propriu-zis analistul şi care include sentimentele acestuia față de analizand și faptul că aceste sentimente sunt comunicate, conștient sau inconștient. Ceea ce face propriu-zis analistul, ca parte a tehnicii obișnuite ce limitează legătura obiectală a analizandului, poate conţine următoarea semnificaţie şi interpretare: - constanța și siguranța sa sunt esențiale pentru nevoile pacientului, și nu pentru cele ale analistului; - analistul nu se răzbună; - analistul este acolo, întotdeauna ascultându-l pe pacient. Aceste funcții analitice sunt analoage, dar deloc identice , cu relația mamă-copil, fapt pentru care analizandul poate resimți susținerea oferită de cadrul analitic. Fără îndoială, relația psihanalitică, la fel ca orice altă relație adevărată, se stabi...