IN TERAPIE. Psiholog. Psihoterapeut Madalina Stan

Senzatia ca esti in stare sa te ajuti singur poate fi coplesitoare uneori - coplesitoare pentru ca tu chiar simti ca poti face lucrul acesta si coplesitoare pentru ca, de fapt, iti este imposibil sa iesi din hatisul pe care l-ai creat, mai mult sau mai putin constient, in toata viata ta. Te zbati sa asezi lucrurile la locurile lor, dar acest lucru poate deveni el insusi coplesitor. Vointa de a reusi de unul singur, inteligenta, puterea, chiar experienta de viata - par a nu-ti mai fi de niciun folos. De aici, senzatia ca, orice ai face, tot nu merge. Si te intrebi "de ce" si ramai ancorat in aceleasi si in aceleasi stari proaste, care genereaza in jurul tau depresie, anxietate, confuzie, teama, deznadejde. Cu siguranta, revin momentele cand starile acestea se estompeaza si atunci, din nou, te vezi in postura "fericita" de a te simti "puternic", capabil sa iti rezolvi asa cum stii vechile probleme, de a gasi "solutii" - altele, la prima vedere, ...

Un articol relevant, pe care am decis sa-l redau aici intrucat se sincronizeaza bine cu propriile mele trairi in analiza si cu ceea ce cred, la randul meu, ca este o terapie - cu rostul si cu beneficiile ei. Parafrazand titlul lui Roger Perron, O psihanaliza. De ce? , voi incerca sa raspund din propria experienta la intrebarea pe care cei mai multi oameni n-au curaj sa o rosteasca, dar numarul celor care cocheteaza cu ea este imbucurator: de ce sa urmez o terapie. Chiar daca suntem mult in urma tarilor civilizate inclusiv in ce priveste preocuparea pentru sanatatea psihica, exista dovezi ca iesim din ignoranta, neputinta, pasivitate si ne indreptam privirea catre cei care au fost mai curajosi sau mai afectati de propriul curs al vietii. Stiu ca nu sunt cel mai bun exemplu, pentru ca eu am visat cu ochii deschisi la o terapie. M-am indragostit iremediabil de psihanaliza dupa ce, la 18 ani, am citit o singura carte scrisa de Sigmund Freud. Am trait oferind celo...

Un video tulburator pe care ar trebui sa-l vedem cu totii!.... Dureaza mai putin de un minut, dar poate avea efect o viata-ntreaga!

M-am intrebat tot mai mult, in ultimul timp, cum o fi sa vrei sa scapi de griji si de probleme plecand in alta tara, cu gandul, evident, spre ceva mai bun, dar nefacand de fapt altceva decat sa iei cu tine acolo toate aceste griji si probleme, carora, mai devreme sau mai tarziu, li se vor adauga poate altele, legate de insecuritate, de necunoscut. Mi-am dat seama, stand de vorba cu oameni aflati in astfel de situatii, cata nevoie au sa impartaseasca din experienta lor, de aici si de-acolo, cu accent mai mare poate pe una dintre ele, insa niciuna dintre aceste persoane nu mi-a lasat impresia ca plecarea/mutarea ar fi fost calea spre rezolvarea acestor probleme. Dimpotriva, intensitatea, incarcatura povestirii m-au facut sa imi dau seama ca suferinta este acolo, inchisa bine, dusa peste mari si tari, pastrata intacta.  Distanta nu rezolva nimic. Indepartarea atentiei de la ceea ce ai trait, de la emotii si ganduri care iti apartin si mascarea lor cu un alt tip de existenta cladit...

Cine isi inchipuie ca va scapa de o boala grea, stiuta a se inrautati cu timpul, daca nu se supune tratamentului potrivit, care va dura un timp, va fi, poate, si costisitor, si dureros pe alocuri, dar "tintit" catre "mai bine"? Niciun tip de bunastare nu se obtine asteptand sa se intample de la sine. Motivatia, efortul, rabdarea, increderea, dorinta si nevoia de a fi mai bine, de a functiona optim si de a obtine satisfactie din asta sunt criterii ale unei terapii cu bune rezultate. Prezente din partea terapeutului, dar absente din partea pacientului/clientului, aceste cuvinte ale caror sensuri nu vor fi deplin intelese decat traite, nu vor valora mare lucru si nu vor produce schimbari demne a te face sa exclami: "Da, a meritat!".

Invatati-i pe copii ceea ce nicio scoala din lumea asta nu reuseste sa o faca mai bine decat parintii: sa-si recunoasca emotiile, sa-si exprime sentimentele, sa lucreze cu ele si sa si le controleze!  Vine o varsta cand ei incep sa inteleaga lucrurile acestea si cred ca e bine sa-i ajutam, pentru ca, mai tarziu, viata de adult sa nu mai para atat de complicata, de haotica sau lipsita de speranta, uneori...  Invatati-i ca emotiile vindeca, iar forta de a vindeca se afla chiar in ei, "in manutele lor", in sufletul lor.  Vor deveni interesati, vor capata incredere in ei si-n cei de langa ei, apoi in ceilalti si in lumea din jurul lor, asa cum este ea!  Invatati-i pe copii...

Cateodata, si linistea "trista" e buna, poate chiar e indicata. Iti pune gandurile in ordine si te ajuta sa intelegi mai bine ceea ce ai experimentat in viata si, poate, pentru cei mai perseverenti, intr-o analiza personala. E o perioada tumultuoasa si totusi, linistita - tumultuoasa pentru ca sunt multe de pus la locul lor, linistita, pentru ca, in fine, totul capata un sens, altul decat cel obisnuit, stiut, trait pana atunci. Daca ajungi sa intelegi ca si astfel de momente sunt binevenite si isi au rostul lor, cu siguranta, atunci cand vor veni, nu te vor mai arunca in deznadejde, ci le vei trece cu rabdare, mai usor. Ne este mult mai la indemana sa traim totul asa cum am fost obisnuiti si rareori suntem dispusi sa ne intoarcem catre noi insine, sa cautam raspunsuri, altele decat cele banale, de suprafata. Cei care prind insa gustul pentru a se explora descopera ca viata, cu fiecare situatie a ei, cu fiecare traire, are multiple fatete si ca acestea, la randul lor, sunt...