IN TERAPIE. Psiholog. Psihoterapeut Madalina Stan

Nu iti poti gasi drumul pentru ca a-ti gasi drumul inseamna a-ti asuma, iar a-ti asuma si a nu suferi in acelasi timp... nu este posibil!

    Psihoterapia psihanalitica este o forma de psihoterapie ce vizeaza atat personalitatea asa zis normala, cat si boala psihica. Se desfasoara intr-un cadru specific, potrivit unor reguli tehnice şi etice stabilite la nivel international, ce vizeaza durata sedintelor, frecventa, plata, confidentialitatea - toate reprezentand aspecte esentiale si condiţii ale reuşitei curei psihanalitice.          O dilema ce persista in randul multora dintre potentialii clienti vizeaza deosebirea dintre diagnosticul si abordarea psihiatrica  versus cea  psihanalitica. Principala mentiune ar fi ca investigatia psihiatrica este centrata pe simptom, in timp ce investigatia si observatia psihanalitica sunt centrate pe functionarea psihica. Psihiatria ataca simptomul, psihanaliza cauta cauza lui! Pe de alta parte, in abordarea strict psihologica , diagnosticul se obtine preponderent cu instrumente, cu teste psihometrice, proiect...

De ce tipa copiii? De ce plang? De ce sunt agitati? De ce nu asculta? De ce fac numai ce vor?... De ce nu reusim sa-i tinem in frau, de ce nu reusim sa-i facem sa mai taca? - ne intrebam uneori, ca parinti, tot noi, cei care plangem langa ei atunci cand sunt bolnavi ori tremuram zile si nopti pana ii stim, din nou, veseli, nabadaiosi, energici. Ne obosesc si ne agaseaza cu prezenta lor tocmai aceia pe care ni i-am dorit mai mult, ne asalteaza cu vrute si nevrute fix atunci cand suntem mai obositi, ne tin pe loc in treburile noastre sau ne impiedica in a duce la bun sfarsit actiuni, scopuri, idei pe care noi, tot noi, ni le construim intr-un anume fel. Pana a ajunge sa intelegem toate lucrurile acestea, pana a constata ca ele se repeta, inevitabil, la intervale de timp si pana la a decide ce e de facut, de schimbat trebuie sa fi trecut cumva prin ele, sa le fi cunoscut, sa le fi trait. Cu alte cuvinte, niciun parinte, niciun dascal, niciun adult care petrece timp alaturi de copii ...

"Pentru psihanalist, oamenii de care se ocupa, in majoritatea lor, nu sunt bolnavi mintal, iar notiunea insasi de boala este inadecvata. El nu "vindeca", el ii ajuta sa traiasca. Asta nu il va feri pe pacient, desigur, de tristeti, de dolii, de suferintele oricarei vieti, dar ii va permite sa duca mai bine ce ii rezerva soarta. Pentru a-l cita inca o data pe Freud, care, inca de la inceputul carierei, pacientilor care il intrebau: <Doctore, ma veti vindeca?>, le raspundea: <Veti gasi un mare avantaj, in caz de reusita, in a transforma mizeria dumneavoastra isterica intr-o nefericire banala>. Sub influenta psihanalizei, de un secol incoace, prapastia dintre bolnavi mintal si normali s-a estompat mult, si asta e foarte bine. Notiunea de <boala mintala> nu este, cu toate acestea iesita din uz, dar ea s-a precizat mult si s-a restrans; este vorba in acest caz despre psihoze, ce sunt tratate de psihiatrie. Aceasta dispune in zilele noastre de mijloace de act...

"Psihanalistul (...) se straduieste intotdeauna sa-i ajute pe acesti parinti, dar in primul rand pe copil insusi: nu este un aparat stricat, este, intotdeauna, o persoana care sufera. Iar aceasta intrebare ce revine, "de ce", el o intelege pe cei doi versanti ai ei, strans complementari: de ce, in sensul de "din ce cauze"; si de ce in sensul de "cu ce intentie", aceasta intentionalitate putand fi chiar inconstienta. Ghidat fiind de aceasta dubla intrebare, el se straduieste sa auda ce ar vrea copilul sa spuna, dar, in general, in lipsa cuvintelor pentru a spune, el nu poate exprima altfel decat tocmai prin ceea ce i se reproseaza. Abordarea psihanalitica a tulburarilor si suferintelor copilului inseamna in primul rand o atitudine: a auzi". (Roger Perron)

     Traim intr-o societate, in continuare, atipica. Dupa ce, mult timp ne-a fost interzis sa credem, sa gandim, sa simtim in mod liber si, mai mult decat atat, ne-a fost interzis sa exprimam ceea ce simtim, astazi, generatiile sunt in continuare in deruta, cele mai vechi ramanand ancorate intr-un mod de gandire inadaptat, in timp ce mai noile generatii duc lipsa de lideri si, mai ales, de metode de informare si popularizare, care sa le ajute sa creasca sanatos.      Vorbim, dezbatem despre orice, mai putin despre viata. Traim dupa clisee emotionale si de gandire ce nu mai corespund vitezei, evolutiei, ingeniozitatii vremurilor actuale. Traim intr-un confort social daunator, intr-o resemnare si un abandon de sine ce mascheaza obisnuinta de a prelua, fara drept de critica sau initiativa, modalitati limitative de informare si educare. E adevarat, acolo unde alternativa nu este suficient de vizibila sau la indemana, suntem tentati sa credem ca ea ...

...desi poate parea limitativ sau exagerat (depinde din ce unghi privim), fie si numai o singura sedinta de terapie poate schimba ceva in viata dvs.? Evident, pledez pentru procesul de durata, fiindca o schimbare substantiala, reala si de durata nu poate fi obtinuta peste noapte; insa la fel de important mi se pare a fi primul pas - prima sedinta. Atunci se incearca marea cu degetul si se hotaraste, cel putin, viitorul apropiat al demersului terapeutic. Iar mai putin este intotdeauna ceva mai mult decat nimic.