Ganduri, cuvinte, sensuri, emotii - incursiune in psihoterapia psihanalitica


1. Psihoterapie psihanalitica individuala

Criza financiara, pierderea locului de munca, crizele conjugale, abuzuri de tot felul, suferinta pierderii unei persoane dragi – sunt tot atatea posibile intamplari nefericite ce apar pe timpul vietii. Exista persoane la care astfel de intamplari lasa urme adanci, toate aspectele vietii fiind perturbate - relatiile afective, viata sociala, cea profesionala. Acesti oameni nu mai au puterea de a cauta singuri solutii. Nu mai cred in ei insisi. Nu mai au incredere in ceilalti, in viitor.
Cum poti fi ajutat?
Specifica gandirii psihanalitice este concentrarea pe ceea ce este unic in fiecare pacient. Ghidat de asocierile libere pe care invata sa le faca si de interpretarile psihoterapeutului, pacientul ajunge sa faca legatura intre ce a fost invatat sa traiasca si ce descopera ca i se potriveste cu adevarat, intre cauzele suferintei sale si felul in care viata i se poate schimba. Intalnirile regulate permit crearea unui cadru specific in care nevoile, fricile, sentimentele de vinovatie sau agresiunea sa poata fi exprimate si (re)gandite diferit, in compania terapeutului. Prin observarea, interpretarea si intelegerea diferita a tot ce a fost dificil, epuizant, traumatizant, se construieste in timp calea catre rezolvarea acelor probleme pe care pacientul nu le-a putut rezolva el insusi, pana acum. 
Sa redea speranta, gustul pentru viata, increderea in sine - iata in ce consta munca unui psihoterapeut. Dar sunt, oare, toate acestea posibile?... Cum sa stim fara sa incercam? Primul pas este asadar sa recunoastem faptul ca ceva nu merge bine in viata noastra si sa cerem ajutor. Dupa aceea, orice va fi posibil...



2. Psihoterapie de cuplu
Deceptii amoroase repetate, un copil pe care nu reusiti sa-l concepeti, un dezgust fata de sexualitate, o adictie la sexualitate care nu lasa loc pentru nimic altceva, o maladie somatica grava, agravarea unei angoase in ciuda urmarii unei psihoterapii de scurta durata, o stare depresiva ce anuleaza toate incercarile, o gelozie neobosita – apelurile catre psihoterapeut sunt diverse si se confunda cu insasi experienta umana.Ne revoltam impotriva (fostilor) parteneri, ne blocam in a le atribui vina pentru esecul relatiei, suntem tristi, demoralizati, dar ne incapatanam sa mergem inainte, neschimband nimic din felul in care am fost invatati sa traim pana acum. Fiecare aduce in relatia de cuplu parte din istoria sa personala, cu nevoi, asteptari, dorinte sau chiar temeri  mostenite din familia de origine, punand responsabilitatea rezolvarii acestora pe umerii partenerului sau a noi familii. Nerostite/neconstientizate, aceste probleme duc la conflicte ce ajung sa puna in pericol ori chiar deterioreaza grav cuplul/familia. O psihoterapie psihanalitica te poate ajuta sa-ti intorci privirea catre tine, sa te uiti in liniste si cu blandete la cine esti, la ce iti doresti si cum poti obtine ceea ce iti doresti pentru tine si pentru cel de langa tine.

3. Consiliere pentru parinti
Conflictul exista, in doze mai mici sau mai mari, in fiecare dintre relatiile parinte-copil. Intrebarea este de ce apare acest conflict chiar si atunci cand suntem animati de cele mai bune intentii? Si ce se poate face atunci cand constientizam impasul si ne dorim o schimbare? Un prim pas ar fi sa observi, sa iti pui intrebari si sa actionezi curajos, mai degraba decat sa treci cu vederea si sa speri ca timpul le rezolva pe toate. Mai ales in relatia parinte-copil nu este, cred, timp de pierdut.

Intrebari si raspunsuri despre: *sensurile ascunse ale faptelor si vorbelor noastre de zi cu zi ; *crizele copilariei si posibilele lor cauze ; *cum influenteaza propriile noastre trairi viata psihica a copilului ; *unde se sfarseste bucuria noastra si unde incepe durerea lui?

4. Consiliere copii/adolescenti
Se intampla sa fii framantat de intrebari, ganduri, dorinte pe care ai vrea sa le intelegi mai bine, sa ti le explici diferit? Se intampla sa te simti deznadajduit, singur, blocat intr-o situatie ori intr-o stare din care nu stii cum sa iesi, oricat te-ai stradui? Simti ca uneori chiar si cea mai apropiata persoana pare a nu te intelege ori a nu-ti fi de niciun folos? Astfel de lucruri se intampla ; iar daca, uneori, ne descurcam singuri, alteori ne simtim foarte singuri. Am avea nevoie de "cineva" care sa ne asculte si sa ne inteleaga, insa nu stim daca acel "cineva" exista ori unde l-am putea gasi.

A sta de vorba cu psihologul/psihoterapeutul inseamna:
- sa vorbesti liber despre orice iti trece prin minte, te apasa ori te nelinisteste;
- sa-ti exprimi gandurile/experientele, asa cum le-ai trait si, mai ales, cum le-ai inteles;
- sa inveti a trece dincolo de stari, emotii si cuvinte nerostite sau nelamurite, insa care te-au afectat profund;
- sa descoperi raspunsuri pentru framantari sau temeri peste care credeai ca nu poti trece.
*** 
Psihanaliza aduce cu sine o lume intreaga, darama si (re)cladeste, spulbera mituri si (re)creeaza realitati, zdruncina din temelii ceea ce credeam a fi de nezdruncinat, deschide porti nebanuite catre a intelege cum suntem si cum functionam ca indivizi cu trairi, sentimente, ganduri si lumi imaginare unice.


Psih. Madalina Stan

Programari: 0723.508.599



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Depresia, “strigatul tacut dupa iubire ! “

Despre intimitate, in relatia analitica

Intalnire cu un psihoterapeut