Educatia emotionala – exista?

     Traim intr-o societate, in continuare, atipica. Dupa ce, mult timp ne-a fost interzis sa credem, sa gandim, sa simtim in mod liber si, mai mult decat atat, ne-a fost interzis sa exprimam ceea ce simtim, astazi, generatiile sunt in continuare in deruta, cele mai vechi ramanand ancorate intr-un mod de gandire inadaptat, in timp ce mai noile generatii duc lipsa de lideri si, mai ales, de metode de informare si popularizare, care sa le ajute sa creasca sanatos.

     Vorbim, dezbatem despre orice, mai putin despre viata. Traim dupa clisee emotionale si de gandire ce nu mai corespund vitezei, evolutiei, ingeniozitatii vremurilor actuale. Traim intr-un confort social daunator, intr-o resemnare si un abandon de sine ce mascheaza obisnuinta de a prelua, fara drept de critica sau initiativa, modalitati limitative de informare si educare. E adevarat, acolo unde alternativa nu este suficient de vizibila sau la indemana, suntem tentati sa credem ca ea chiar nu exista. A prelua din experienta generatiilor trecute este firesc si benefic pana la un punct. Mai departe, trebuie sa intervina amprenta prezentului, care include observarea a ceea ce a fost, intelegerea a ceea ce s-a petrecut, a modului si cauzelor pentru care lucrurile s-au defasurat intr-un anume fel, apoi mobilizarea resurselor proprii, constand in initiativa, determinare, vointa de a crea permanent, de a construi pornind de la temelia trecutului, a observarii si intelegerii sale. A vedea in perspectiva, a duce gandul mai departe de un sablon preluat, a trai potrivit lumii prezente si stadiului ei de evolutie inseamna a fi liber sa vezi, sa simti si sa te misti intr-un spatiu nelimitat. Mintea are nevoie sa fie libera si sa inteleaga, sa observe si sa aleaga - fara teama, fara restrictii.

     Pentru a ajunge sa ne miscam liberi intr-un spatiu, cu alte cuvinte sa gandim si sa facem alegeri in cunostinta de cauza, e nevoie sa stim si sa vorbim despre ceea ce creeaza acel spatiu – cu alte cuvinte VIATA. A vorbi despre viata este esential. A sti de unde sa pornim si incotro putem ajunge, intr-o alegere, este o nevoie. A avea incredere in ceea ce facem si a ne asuma consecintele este un lucru firesc. Dar pentru ca toate acestea sa insemne normalitate e nevoie sa vorbim despre ele, despre problemele noastre, ale fiecaruia, despre nevoi, griji, asteptari sau suferinte.

Putini dintre noi au exercitiul de a o face. Ceilalti, insa, trebuie incurajati, informati, instruiti, la fel ca in orice proces care vizeaza cresterea, dezvoltarea. Atata timp, insa, cat, la noi, nu exista un sistem institutionalizat care sa aiba in vedere acest lucru, vom miza pe implicarea fiecaruia in propria dezvoltare personala.

Cu o programa incarcata si functionand de multe ori in conditii improprii de spatiu sau dotare, scoala are ca obiectiv “procesul instructiv-educativ”, a carui lipsa de consistenta vizeaza si latura psihologica. Informatia, fara capacitatea de a o integra intr-un sistem propriu de valori, nu aduce un beneficiu real individului. A afla multe, dar a nu sti la ce iti foloseste este, in mare masura, inutil. Abia in momentul in care constientizam necesitatea de a face sau a nu un anumit lucru il putem considera util, valoros, important sau nu, si il putem integra in sistemul propriu de cunostinte si valori. Abia atunci putem spune ca intelegem de ce trebuie sa invatam anumite lucruri si ca, de fapt, totul accede spre gasirea drumului in viata.

 Mesajele in plan emotional pot fi preluate si intelese de copii in egala masura cu cele din oricare alt domeniu al vietii – totul este sa le fie transmise. Nici in scoala, nici in familie, insa, asa cum am incercat sa arat mai sus, nu se gaseste, de multe ori, timp sau disponibilitate pentru asa ceva, prin urmare, in final, nu va exista nici interes. Nefiind indrumat in acest sens, copilul nu va da importanta nevoii de auto-observare si auto-cunoastere, de intelegere a ce si de ce i se intampla ori li se intampla celor din jur. Nu va raspunde nevoii de auto-control si responsabilizare, iar pe masura ce creste integrarea sa in societate va deveni tot mai dificila.

 Cred cu tarie in necesitatea introducerii orelor de educatie emotionala in scoala, evident nu in varianta optionala, astfel incat copiii sa nu mai creasca derutati si haotici, iar drame de genul celor despre care auzim tot mai des in ultimul timp sa fie evitate.