Traim intr-o societate, in continuare, atipica.
Dupa ce, mult timp ne-a fost interzis sa credem, sa gandim, sa simtim in mod
liber si, mai mult decat atat, ne-a fost interzis sa exprimam ceea ce simtim,
astazi, generatiile sunt in continuare in deruta, cele mai vechi ramanand
ancorate intr-un mod de gandire inadaptat, in timp ce mai noile generatii duc
lipsa de lideri si, mai ales, de metode de informare si popularizare, care sa
le ajute sa creasca sanatos.
Vorbim, dezbatem despre orice, mai putin despre
viata. Traim dupa clisee emotionale si de gandire ce nu mai corespund vitezei,
evolutiei, ingeniozitatii vremurilor actuale. Traim intr-un confort social
daunator, intr-o resemnare si un abandon de sine ce mascheaza obisnuinta de a
prelua, fara drept de critica sau initiativa, modalitati limitative de
informare si educare. E adevarat, acolo unde alternativa nu este suficient de
vizibila sau la indemana, suntem tentati sa credem ca ea chiar nu exista. A
prelua din experienta generatiilor trecute este firesc si benefic pana la un
punct. Mai departe, trebuie sa intervina amprenta prezentului, care include
observarea a ceea ce a fost, intelegerea a ceea ce s-a petrecut, a modului si
cauzelor pentru care lucrurile s-au defasurat intr-un anume fel, apoi
mobilizarea resurselor proprii, constand in initiativa, determinare, vointa de
a crea permanent, de a construi pornind de la temelia trecutului, a observarii
si intelegerii sale. A vedea in perspectiva, a duce gandul mai departe de un
sablon preluat, a trai potrivit lumii prezente si stadiului ei de evolutie
inseamna a fi liber sa vezi, sa simti si sa te misti intr-un spatiu nelimitat.
Mintea are nevoie sa fie libera si sa inteleaga, sa observe si sa aleaga - fara
teama, fara restrictii.
Pentru a ajunge sa ne miscam liberi intr-un spatiu,
cu alte cuvinte sa gandim si sa facem alegeri in cunostinta de cauza, e nevoie
sa stim si sa vorbim despre ceea ce creeaza acel spatiu – cu alte cuvinte
VIATA. A vorbi despre viata este esential. A sti de unde sa pornim si incotro
putem ajunge, intr-o alegere, este o nevoie. A avea incredere in ceea ce facem
si a ne asuma consecintele este un lucru firesc. Dar pentru ca toate acestea sa
insemne normalitate e nevoie sa vorbim despre ele, despre problemele noastre,
ale fiecaruia, despre nevoi, griji, asteptari sau suferinte.
Putini dintre noi au exercitiul de a o face.
Ceilalti, insa, trebuie incurajati, informati, instruiti, la fel ca in orice proces
care vizeaza cresterea, dezvoltarea. Atata timp, insa, cat, la noi, nu exista
un sistem institutionalizat care sa aiba in vedere acest lucru, vom miza pe
implicarea fiecaruia in propria dezvoltare personala.
Cu o programa incarcata si functionand de multe ori
in conditii improprii de spatiu sau dotare, scoala are ca obiectiv “procesul
instructiv-educativ”, a carui lipsa de consistenta vizeaza si latura
psihologica. Informatia, fara capacitatea de a o integra intr-un sistem propriu
de valori, nu aduce un beneficiu real individului. A afla multe, dar a nu sti
la ce iti foloseste este, in mare masura, inutil. Abia in momentul in care
constientizam necesitatea de a face sau a nu un anumit lucru il putem considera
util, valoros, important sau nu, si il putem integra in sistemul propriu de
cunostinte si valori. Abia atunci putem spune ca intelegem de ce trebuie sa
invatam anumite lucruri si ca, de fapt, totul accede spre gasirea drumului in
viata.
Mesajele in plan emotional pot fi preluate si
intelese de copii in egala masura cu cele din oricare alt domeniu al vietii –
totul este sa le fie transmise. Nici in scoala, nici in familie, insa, asa cum
am incercat sa arat mai sus, nu se gaseste, de multe ori, timp sau
disponibilitate pentru asa ceva, prin urmare, in final, nu va exista nici
interes. Nefiind indrumat in acest sens, copilul nu va da importanta nevoii de
auto-observare si auto-cunoastere, de intelegere a ce si de ce i se intampla
ori li se intampla celor din jur. Nu va raspunde nevoii de auto-control si
responsabilizare, iar pe masura ce creste integrarea sa in societate va deveni
tot mai dificila.
Cred cu tarie in necesitatea introducerii orelor de
educatie emotionala in scoala, evident nu in varianta optionala, astfel incat
copiii sa nu mai creasca derutati si haotici, iar drame de genul celor despre
care auzim tot mai des in ultimul timp sa fie evitate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu