IN TERAPIE. Psiholog. Psihoterapeut Madalina Stan

Viata ca o minciuna, ca o iluzie sau ca o intamplare este mult mai usor de trait. Daca ne-am dori sa stim mai mult, ar exista riscul de a ne dori sa si schimbam ceva, iar asta ar presupune renuntarea la acea parte din noi ce ravneste inca la copilarie, la iubire neconditionata, la vise infantile si sperante ce poate nu-si vor gasi niciodata implinirea. Maturizarea poate fi dureroasa uneori, iar acest lucru va fi cu atat mai intens cu cat mai tarziu se va intampla. Exista insa un timp pentru toate si, in afara de asta, niciodata nu putem spune ca e timpul trecut... In fiecare sedinta de psihanaliza, fiecare pacient imi vorbeste in felul sau despre faptul ca e timpul sa iesim din zona linistita si "sigura" a obisnuintei - chiar daca asta inseamna suferinta; e timpul renuntarii la viata traita dupa tipare; e timpul renuntarii la ce e vechi, putred, inoportun, neadecvat. E timpul dinamizarii vietii noastre interne, al (re)punerii psihicului la locul sau, al revenirii la viat

Se intampla sa auzim in jurul nostru ori sa ne vina pur si simplu in minte expresii precum: “Ma asteptam sa te comporti ca un adult!…” sau “Cata lipsa de maturitate!…” sau “ Tot un copil ai ramas!…” – expresii ce contin o doza mai mare sau mai mica de repros, dezamagire, tristete. Putem simti chiar furie si o imensa neputinta de a fi pe aceeasi lungime de unda cu celalalt – un celalalt  adult , pe care il percepem intr-un anume fel, de la care avem anumite asteptari si asupra caruia proiectam mult din propria noastra constructie interioara. A fi, a deveni  adult  – in ce masura, ne putem intreba, acest lucru echivaleaza cu a sti, a fi in stare sa iti traiesti viata cu bune si cu rele, cu toate provocarile ei, cu suspansuri si obstacole, cu dificultati si momente neasteptate? In ce masura stim, odata deveniti  adulti , sa gestionam conflicte si sa rezolvam situatii mai bine si mai eficient decat atunci cand eram copii? Unii reusesc poate mai bine odata cu trecerea timpului, altora po