Doctori de suflete

Pentru unii, viata inseamna pasiune, pentru altii curaj. Pentru toti, fascinatia vietii merita a fi descoperita, insa nu fara un efort pe masura. 

Devenim mai puternici, cu cat intelegem mai mult; devenim mai intelepti, cu cat traim mai mult si invatam din asta... Iar acest lucru este valabil si in terapie!

Mi-a facut placere ori de cate ori am avut ocazia sa cunosc astfel de oameni si de experiente si sa scriu despre ele. Despre dorinta, forta, ambitie si puterea de a nu renunta!

Iata mai jos o scurta selectie de articole in care doctorii de suflete impartasesc din experientele lor, vorbind despre ce inseamna cadru, relatie, beneficii in terapie... 

 

Regulile tehnice si etice internationale ale psihanalizei

In ultima vreme s-a discutat mult in cercurile psihanalitice despre reguli... faimoasele reguli de cadru ale psihanalizei... si despre reactia publicului mai mult sau mai putin avizat la ele.

De ce regulile psihanalitice starnesc reactii atat de puternice in randurile publicului?! Freud a spus: rezistenta la psihanaliza... De fapt, raspunsul acesta ne multumeste numai dupa ce pacientul a acceptat contractul cu psihanalistul in functie de care pot fi discutate abaterile. Restrictionarea relatiei sociale analist-pacient are rolul de a crea un spatiu terapeutic cat mai larg / continator pentru manifestarile variate ale functionarii psihice a pacientului. Astfel, limitarea relatiei sociale faciliteaza transferul, deoarece extinde posibilitatea unei relatii simbolice in care pacientul se va orienta catre psihanalist asa cum stie sa o faca din relatiile sale anterioare fundamentale...

Fundatia Generatia - scoala de formare din Romania in psihanaliza copilului - pune la dispozitia publicului roman (a carui cultura in domeniu e tot la inceput, din cauza insuficientei popularizari a psihanalizei), setul de reguli tehnice si etice internationale ale psihanalizei pentru copii si adulti, pe care le afisam si aici:

Cura psihanalitica se ghidează după reguli tehnice şi etice care decurg din teoria funcţionării aparatului psihic, teoria dezvoltării afective şi intelectuale, teoria psihogenezei tulburărilor psihice şi teoria traumei.

Respectarea acestor reguli tehnice şi etice reprezintă un aspect esenţial şi una dintre condiţiile reuşitei curei psihanalitice.

Întâlnirile preliminare constau în evaluarea diagnostică şi structurală. Aceste întâlniri preliminare duc la un efect terapeutic şi trebuie să se soldeze cu cea mai bună indicaţie terapeutică.

Formularea indicaţiei de terapie are loc după încheierea perioadei de evaluare preliminară.

Contractul terapeutic este încheiat între psihanalist şi client şi între psihanalist şi părinţi / tutori legali în cazul copiilor şi adolescenţilor minori.

Contractul terapeutic contine urmatoarele reguli si exigente:

• Durata şedinţei este de 45 minute, fără a putea fi prelungită în caz de întârziere.
• Frecvenţa variază de la una la cinci şedinţe pe săptămână, faţă în faţă sau pe divan.
• Plata şedinţelor şi modalităţile de plată sunt comunicate de la început, iar modificările ulterioare – mărire sau micşorare de preţ – sunt în principiu în raport cu inflaţia sau cu alte considerente ce ţin de realitatea externă sau / şi internă a pacientului.
• Toate şedinţele sunt obligatoriu plătite, indiferent de natura motivelor care determina absentele. Această regulă asigură exigenţa de continuitate terapeutică, de spaţiu, de timp şi de relaţie terapeutică.
• Teoria funcţionării aparatului psihic şi exigenţele tehnice care decurg din aceasta impun analiza motivelor conştiente şi inconştiente şi a beneficiilor (primare, secundare sau / şi simptomatice) ale absenţelor la şedinţe.
• În măsura posibilului şi pentru respectarea cadrului este indicat ca vacanţele terapeutului şi ale pacientului să coincidă.
• Confidenţialitatea conţinutului şedinţelor este asigurată prin codul etic al psihanalistului şi prin contractul implict sau explicit cu pacientul / clientul.
• Nimic din conţinut, simptome sau problematică nu poate fi comunicat fără acordul pacientului / clientului.
• Comunicarea ştiinţifică a cazurilor trebuie să ţină cont de două reguli de bază: acordul pacientului şi mascarea identităţii pacientului în aşa fel încât doar el singur şi numai el să se poată recunoaşte în textul ştiinţific prezentat.
• Deciziile importante sunt în prealabil discutate în cadrul şedinţelor de psihanaliză. Anumite decizii pot fi simptomatice sau decurgând din aspecte ale funcţionării pacientului în viaţa sa sau în cadrul procesului terapeutic. Din acest motiv este absolut necesară analiza lor în şedinţă înaintea trecerii la act.
• Întreruperea sau sfârşitul terapiei se fac de comun acord, dar nu fără a analiza motivele şi starea de fapt actuală a pacientului.
• În cazul psihanalizei copiilor, terapia prin joc si importanta relaţiei cu părinţii impun procesului caracteristici speciale.
• Terapeutul va răspunde în şedinţe separate solicitărilor de întrevedere ale părinţilor, iar copilul va fi informat asupra acestor întrevederi cu părinţii.
• Părinţii sunt datori să răspundă solicitării pentru întrevedere a terapeutului.
• În cazul adolescentilor, aceştia vor fi informaţi atât despre solicitarea părintilor, cât şi despre aceea a terapeutului pentru întrevederile separate.
• Psihanalistul comunică într-un mod terapeutic şi / sau interpretativ anumite conţinuturi, în scopul de a cataliza şi facilita comunicarea adolescentului cu familia sa, de a calma angoasa parentală şi a crea o atmosferă care să nu intensifice rezistenţa la terapie/schimbare/ evoluţie.
• În toate cazurile este indicată restrângerea la maximum a relaţiilor personale din afara relaţiei terapeutice.

www.cafegradiva.blogspot.com

 

Client sau pacient? Psihoterapie sau dezvoltare personala?

Am fost intrebat de multe ori cum numesc persoanele cu care lucrez : clienti sau pacienti?

Intrebarea tradeaza anxietatea: “Sunt bolnav, sunt nebun, daca merg la un psihoterapeut? Imi vei pune un diagnostic, o eticheta, doctore?”

Marturisesc ca este o intrebare care ma pune in dificultate.

As putea raspunde simplu: “Nu, nu esti bolnav, vrei doar sa te cunosti pe tine insuti. O parte din tine vrea sa se exprime, a vrut dintotdeauna, dar nu a gasit contextul potrivit, persoana potrivita, nu a fost incurajata sa se exprime. S-a temut ca va fi judecata, etichetata, respinsa, exclusa… asa cum te temi chiar acum cand imi pui aceasta intrebare.”

As putea raspunde in acest fel si as fi 100% sincer. Cand lucrez cu cineva, nu ma gandesc niciodata ca acum fac psihoterapie, acum fac coaching psihodinamic, acum fac dezvoltare personala. In fata mea este o persoana care are nevoie sa inteleaga ce se petrece cu ea insasi, ce se petrece in relatiile sale. De aceea imi place psihanaliza: acolo sunt doi oameni care cauta impreuna sa inteleaga.

Nu obisnuiesc sa impart oamenii in sanatosi si bolnavi. Nu imi place sa inghet lumea in  etichete. Imi place sa vad lumea in schimbare, sa vad cum lucrurile se schimba. Caci ele se schimba, chiar daca noi nu sesizam intotdeauna acest lucru.

Pentru mine exista doar oameni care vor sa inteleaga si oameni care nu sunt interesati (inca) sa inteleaga. Mai precis, oameni carora nu le-a venit timpul pentru a cauta sa inteleaga. Caci pentru fiecare persoana exista un timp anume cand nevoia de a intelege se activeaza si se impune imperios.

Ceea ce face psihanalistul se rezuma la o schema foarte “simpla”: este vorba despre o maniera (intr-adevar speciala, specifica, nu prea usor de achizitionat) de a asculta, de a intelege si de a comunica ceea ce a inteles. Asta-i “tot”: ascultare profunda, intelegere profunda, comunicare profunda.

Privind lucrurile in acest mod, eu insumi m-am intrebat deseori daca cunoasterea psihologica nu ar trebui “eliberata” din perimetrul psihoterapiei si dusa in sfera educatiei si stiintelor comunicarii.

(Intr-o anumita masura, acest lucru se intampla deja de foarte multa vreme. Din fericire, peste tot in lume exista un interes din ce in ce mai mare pentru psihologie si tendinta de a vedea in cunoasterea/intelegerea psihologica o abilitate esentiala pentru viata sociala este tot mai evidenta. Asa cum scriam la un moment dat pe acest blog, este probabil ca in viitor cunoasterea psihologica sa se transforme intr-o exigenta educationala la fel importanta precum scrisul si cititul).

Prin urmare, de ce psihoterapie? Nu mai bine… consiliere, coaching sau dezvoltare personala? Nu-s termeni mai prietenosi, mai accesibili, mai apti sa entuziasmeze?

Parca…da. Oricum termenul de pacient nu este intru totul adecvat. Trimite la relatia medic-pacient, o relatie in care pacientul joaca mai degraba un rol pasiv. Nu este cazul in psihoterapia psihanalitica: psihanalistul nu ofera retete (nici macar “retete ale succesului”), ci ajuta persoana sa-si gaseasca propriile forme de a se exprima si de a se construi pe sine.

Pe de alta parte, nici termenul de client nu mi se pare inspirat. Trimite cu gandul la o relatie de tip business. “Clientul nostru, stapanul nostru” – ei bine, nu este deloc cazul psihoterapiei psihanalitice. Cat despre strategiile de tip win-win din business…cu rare exceptii, ele exista doar la nivel declarativ.

Relatia in psihoterapie este cu totul alta. Daca cineva se gandeste sa se faca psihoterapeut pentru a face “profit” si a castiga bani, ii recomand sa se reorienteze profesional cat mai curand. Deopotriva spre binele lui/ei si al persoanelor cu el/ea care lucreaza.

Entuziasmul care a insotit ideea de a renunta la termenul de psihoterapie in favoarea unor termeni mai prietenosi de genul dezvoltare personala s-a estompat brusc in momentul in care o remarca a unor maestri buddhisti m-a “lovit” intr-o maniera Zen:

“A nu recunoaste suferinta inseamna a perpetua suferinta”.

Mi-a adus aminte de corolarul psihanalitic: problemele persista si se acumuleaza atata vreme cat raman la nivel inconstient. A nega o problema nu inseamna a o rezolva.

Termenul psihoterapie este adecvat atat timp cat exista suferinta. Nu doar suferinta in forme extreme (boli psihice), ci suferinta in forme mai putin spectaculoase, dar omniprezente: suferinta de a nu rezona cu cineva, de a nu fi inteles, de a fi respins/exclus/parasit, de a nu avansa profesional, de a nu-ti valorifica potentialul la maxim, de a nu trai conform visurilor tale, de a nu putea lega relatii satisfacatoare, de a nu fi apreciat, de a nu ti se recunoaste meritele, de a nu gasi un sens in viata, suferinta provocata de invidie, gelozie, abandon etc etc etc.

Cu acest gen de suferinta se lucreaza in psihoterapie.

Suferinta emotionala este prezenta la tot pasul, nu scuteste pe nimeni si, probabil tocmai pentru ca este atat de prezenta, cei mai multi oameni o iau ca atare, nici nu-si mai pun problema prevenirii, ameliorarii sau vindecarii ei. Uneori nici macar nu ajung sa o recunoasca.

In spatele oricarei motivatii catre dezvoltare personala vom gasi una din formele de suferinta enumerate mai sus. Mai mult, un demers de dezvoltare personala nu da rezultate daca nu se ajunge la punctele vulnerabile.

Deci …

De ce psihoterapie? Pentru ca exista suferinta si a nu recunoaste suferinta inseamna a perpetua suferinta.

….

P.S.  Care este momentul in care dorinta de a intelege devine importanta?

Invariabil, momentul in care insatisfactia depaseste satisfactia. Progresul isi are originea in insatisfactie.

Autor: 

Virgil Ricu, psihoterapeut cu formare in psihoterapia psihanalitica.

 

Video | Aţi suferit o traumă psihică? Iată cum puteţi face faţă efectelor ei!

Dintre persoanele adulte din România, se estimează că peste 70% au trăit sau vor trăi experienţa a cel puţin unui eveniment traumatic la un moment dat în viaţa lor, iar trauma psihică este responsabilă pentru aproape 50% din totalul problemelor emoţionale şi psihice. Deşi îngrijorătoare, această statistică nu este deloc surprinzătoare de vreme ce un număr deosebit de mare de situaţii de viaţă au potenţial traumatizant, de la separarea de persoanele dragi, situaţiile de abuz ori pierderea locului de muncă şi până la accidente, conflicte ori catastrofe naturale.

Trauma este o reacţie normală la o situaţie anormală.  Spre deosebire de stres, care afectează temporar psihicul, acesta tinzând să-şi recapete echilibrul în mod natural, trauma ne diminuează capacitatea de a gestiona problemele cu care ne confruntăm, provocând rupturi la nivelul psihicului.

"Oamenii obişnuiesc să spună că 'li se rupe sufletul' sau că 'îi doare foarte tare'. În urma evenimentului traumatic, se pierde ceva din noi, se creează în interiorul nostru o ruptură, ruptură pe care noi, specialiştii, o numim traumă psihică. Rareori însă observăm trauma, cel mai adesea făcându-se vizibile efectele pe care ea le are în viaţa noastră", explică Conf. Univ. Dr. Diana Vasile, Preşedinte al Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei şi Preşedinte al Comitetului Ştiinţific al Congresului Naţional de Psihotraumatologie 2011.

Trauma ne poate afecta la nivel emoţional, fizic, cognitiv, comportamental şi relaţional. Anxietatea, fobiile, sentimentele exagerate de frică, vină, ruşine, neputinţă, atacurile de panică, pot fi semne că un eveniment în care am fost implicaţi sau la care am fost expuşi şi-a pus amprenta traumatică asupra noastră. Simptomele emoţionale sunt adeseori însoţite de manifestări fizice ale efectelor traumei, printre cele mai comune fiind lipsa apetitului, dificultăţile de somn, scăderea nivelului de energie, disfuncţiile sexuale fiind printre cele mai comune.
De asemenea, nu este deloc neobişnuit ca, din dorinţa de a masca simptomele traumei, unele persoane să adopte comportamente compulsive şi adictive, cum sunt abuzul de alcool, droguri, mâncare. Altele pot manifesta simptome cognitive, precum dificultăţile de concentrare, scăpări de memorie, refuzul de a lua decizii.
De vreme ce traumele se petrec adesea în contextul relaţiilor - spre exemplu, abuzul, abandonul, neglijarea, lipsa suportului celorlalţi, separarea de persoane dragi, efectele traumei pot fi de natură relaţională. Cel mai frecvent ostilitatea, izolarea, problemele sexuale, frica puternică de abandon şi respingere, dorinţa de a-l controla pe celălalt sunt semne ale traumei psihice.

Tratamentul traumei: triada medic de familie - psihiatru - psiholog
"Poate că cel mai des situaţiile de traumă le pot observa medicii de familie, căci oamenii vorbesc mult mai frecvent cu aceştia decât ar putea să o facă cu un psiholog sau psihiatru. Astfel, medicul de familie este primul care  intervine, trimiţând persoana la un consult de specialitate. Apoi, psihologul poate interveni, dacă simptomele nu sunt atât de grave încât să afecteze funcţionarea de zi cu zi. Dacă însă funcţionarea este grav afectată, cel mai bine este să apelăm la un psihiatru.  Aceşti trei specialişti sunt cei mai îndreptăţiţi să recunoască o traumă psihică şi să recomande cea mai bună cale de urmat", afirmă Conf. Univ. Dr. Diana Vasile.
Tratamentul traumei psihice urmează, în cele mai multe dintre cazuri, două mari direcţii: tratamentul psihologic şi cel medicamentos. În funcţie de severitatea simptomelor, tratamentul medicamentos însoţeşte sau chiar precede cura psihoterapeutică.
În lipsa unui tratament adecvat, persoana riscă să fie copleşită de efectele traumei, dezvoltând blocaje în unele zone de viaţă şi pierzându-şi vitalitatea de a rezolva problemele specifice respectivelor arii.
"Aceste blocaje personale pot fi depăşite! Încurajez oamenii să-şi exploreze interiorul tocmai pentru a scoate la lumină energia rămasă acolo, plus o mulţime de alte calităţi şi capacităţi personale care pot fi înflorite în urma unei cure psihoterapeutice", recomandă Conf. Univ. Dr. Diana Vasile.
Congresul Naţional de Psihotraumatologie 2011 este programat să se desfăşoare în perioada 6-9 octombrie 2011, la Bucureşti, reunind peste 30 de experţi români şi internaţionali cu aproape 150 de specialişti care lucrează cu trauma psihică şi suferinţa umană. Pentru participarea la CNPT 2011 se acordă credite din partea Colegiului Psihologilor din România.

Video | Aţi suferit o traumă psihică? Iată cum puteţi face faţă efectelor ei! - Sfaturi | Libertatea.ro

 

7 situaţii în care ai avea nevoie de psiholog

 Consilierea psihologică nu este doar pentru cei care suferă de boli psihice, aşa cum cred unii. Tuturor ni se poate întâmpla, la un moment dat în viaţă, să simţim că nu putem depăşi o situaţie, cum ar fi un diagnostic dur sau decesul unei persoane apropiate. În asemenea cazuri, psihologul ne poate ajuta să mergem mai departe.

1. Pierderea unei persoane dragi Unii oameni găsesc resursele emoţionale necesare pentru a trece peste traume şi pentru a recăpăta poftă de viaţă. Alţii însă, pot să dezvolte forme severe şi persistente de depresie, situaţie pe care psihologii o numesc „doliu patologic". Aceştia au nevoie de sprijin pentru a face faţă unei situaţii dramatice.
Prin intermediul pishoterapiei, aceste persoane sunt ajutate să-şi dezvolte mecanisme de adaptare la realităţile vieţii şi să se redreseze. Un lucru deloc de ignorat este acela că şi copiii pot deveni depresivi după decesul unei persoane apropiate. Şi ei, ca şi adulţii, pot primi sprijinul unui psiholog pentru a înţelege şi pentru a depăşi un astfel de moment.
2. Ai o fobie
Temerile intense şi nejustificate faţă de anumite obiecte sau de anumite situaţii sunt foarte greu de controlat. Dar un psiholog poate face acest lucru folosind câteva strategii.
Mai întâi încearcă să identifice împreună cu pacientul său cauza fobiei. Apoi, îl ajută să conştientizeze că frica sa este alimentată artificial şi că nu reprezintă un pericol real. Nu în ultimul rând, va încerca să-l expună controlat la stimulul care-i declanşează fobia, pentru a-l „desensibiliza".
3. Eşti depresiv
Cu toţii avem zile mai proaste, în care simţim că nimic nu ne este pe plac sau în care suntem trişti. Dar dacă această stare persistă câteva săptămâni, avem de-a face cu o depresie.
Uneori, ea poate fi atât de severă, încât ajunge să ne afecteze serios viaţa: ne poate provoca probleme de somn, apetit crescut sau, din contră, diminuat, oboseală nejustificată, disfuncţii sexuale, tulburări de concentrare şi de memorare, incapacitate de a lua decizii, sentimente de neajutorare, de indiferenţă sau de furie, izolare, abuz de alcool sau de alte substanţe şi gânduri de suicid. Toate acestea sunt semne că ai nevoie de ajutor pentru a depăşi episodul depresiv. Psihologul îţi poate oferi o motivaţie în acest sens.
4. Ai fost diagnosticat cu o boală gravă
În toate ţările dezvoltate, sistemele de sănătate oferă consiliere psihologică persoanelor care află că suferă de o boală incurabilă sau care provoacă multă suferinţă. Nu este şi situaţia României, din păcate. Avem nevoie de ajutorul unui psiholog într-o asemenea situaţie pentru a reduce anxietatea şi pentru a preîntâmpina depresia. Terapeutul ne va ajuta să depăşim şocul diagnosticului şi să dobândim o atitudine pozitivă. Iar optimismul, au arătat multe studii până acum, poate contribui la vindecare.
5. Te confrunţi cu o criză în cuplu
Certurile interminabile cu partenerul şi imposibilitatea de a ajunge la un numitor comun cu acesta sunt probleme care pot fi rezolvate la şedinţe de consiliere în cuplu. Cum reuşeşte psihologul să aducă armonia în relaţie? Ajutându-l pe fiecare dintre cei doi să descopere sursa tensiunii sale interioare, să se înţeleagă mai bine şi să înţeleagă comportamentul şi reacţiile celor din jur. Toate aceste lucruri contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale.
6. Ai o dependenţă
Că este vorba de alcool, de ţigări sau de alte substanţe, avem întotdeauna de-a face cu o dependenţă psihologică, mai mult decât de una fizică. În majoritatea cazurilor, dependenţa este o modalitate de a face faţă unor tensiuni venite din exterior sau legate de propria persoană. Intervenţia psihologică vizează identificarea acestor tensiuni şi găsirea altor modalităţi de a le gestiona. Consilierea psihologică trebuie să fie de lungă durată în cazul dependenţelor, pentru că ea ar trebui să prevină şi „recăderile".
7. Eşti complexat
Cu ajutor psihologic, o persoană care nu se simte bine în propria piele îşi poate identifica şi valorifica resurse personale, de existenţa cărora nu ştia, şi poate învăţa să-şi trăiască viaţa fără a fi influenţat de ceilalţi. În acest mod, va reuşi să capete încredere în forţele proprii, să-şi dezvolte autonomia şi să fie în acord cu lumea. Continuând să ne subevaluăm, riscăm să ne lăsăm copleşiţi de defecte şi să nu ne mai dezvoltăm ca indivizi.

Consilierea psihologică este principala cale de rezolvare a tulburărilor de comportament alimentar, cum sunt anorexia şi bulimia.
În caz de atacuri de panică, psihoterapia poate fi o alternativă la medicamentele anxiolitice.

SFATUL SPECIALISTULUI
Psihoterapia nu se adresează doar oamenilor care vor să-şi rezolve o problemă, ci şi celor care vor să înveţe să se simtă bine cu ei şi cu lumea. Ea poate ajuta o persoană să se înţeleagă mai bine şi să se dezvolte interior, poate ajuta cupluri să ajungă la armonie şi mai poate ajuta familii în care există tensiuni şi conflicte constante, ce nu pot fi gestionate. Prin psihoterapie descoperim sursele tensiunilor noastre interioare, mergând până la momentul în care le-am format şi am hotărât să le folosim ca arme împotriva noastră sau a celorlalţi. Unora li se pare mai vitejesc să-şi nege problemele decât să le înfrunte într-un cadru terapeutic, considerând în mod paradoxal psihoterapia ca o dovadă de slăbiciune. Iată de ce unii oameni, tot mai puţini din fericire, încă mai fug de psihoterapie. Lena Rusti, psiholog psihoterapeut

Sursa: http://www.adevarul.ro/life/sanatate/stil_de_viata/adevarul_sanatate-psiholog-consiliere-tratament-depresie-dependenta_0_559144325.html