IN TERAPIE. Psiholog. Psihoterapeut Madalina Stan

O altfel de lectura - un proiect pentru copii, in sprijinul parintilor. Dincolo de micile comentarii literare, ne propunem o abordare psihologica a textelor pentru copii, asa cum, poate, la scoala sau acasa, nu intotdeauna reusim sa o facem. Vom invata sa investigam sufletele personajelor, sa interpretam actiunile lor, sa ne gandim la cauzele pentru care trec prin anumite situatii si sa descoperim impreuna felul in care toate acestea ne pot fi noua de folos. Vom cauta raspunsuri la intrebari si vom discuta pentru a intelege de ce personajele reactioneaza intr-un fel sau altul, de ce sufera, de ce se dusmanesc, plang sau sunt deznadajduite. Si, mai ales, vom incerca sa aflam ce anume le ajuta sa treaca peste dificultati, sa redevina puternice si increzatoare, sa se simta bine in pielea lor. Vom povesti impreuna intamplari asemanatoare din propria viata si vom identifica "situatii-limita", vorbind deschis, relaxat, astfel incat sa ne descoperim si sa ne intelegem mai bine p

Acelasi drum, sensuri diferite...

     Simplul fapt ca trebuie sa se priveasca pe ei insisi altfel decat au facut-o vreodata ii sperie atat de tare pe unii dintre noi incat ii impiedica sa duca mai departe un demers despre care, initial, au fost atat de curiosi sa afle mai multe si pe care, poate, l-au si inceput, cu speranta, incredere si destula determinare. Nu ajunge sa fii constient ca ti s-au intamplat lucruri ce te-au marcat profund de-a lungul vietii, e necesar sa si recunosti ca, desi ai vorbit despre ele de atatea ori, cu prieteni, cunoscuti ori persoane foarte apropiate, nu ai reusit decat sa infunzi si mai mult durerea in sufletul tau, adaugand de fiecare data - cu fiecare esec de a vindeca rana - inca o greutate peste ceea ce deja era greu de dus.       Disponibilitatea oamenilor de a te asculta, bucuria de a impartasi "depasirea" unei stari proaste, faptul in sine ca "ai cu cine vorbi" ori de cate ori depresia te-ncearca ori panica te franeaza in a duce la bun sfarsit activitati ob

     "... astazi este extrem de problematic sa oferi indrumare si inspiratie noii generatii de psihoterapeuti, deoarece domeniul nostru este intr-o mare criza. Un sistem de sanatate bazat de principiile economiei de  piata impune modificarea radicala a tratamentului psihologic, iar psihoterapia este obligata sa se rationalizeze, adica in primul rand sa fie necostisitoare si, vrand-nevrand, de scurta durata, superficiala si nesubstantiala.      Ma ingrijoreaza unde va fi formata urmatoarea generatie de psihoterapeuti eficienti. In niciun caz in cadrul programelor rezidentiale de specializare in psihiatrie. Psihiatria este pe punctul de a abandona domeniul psihoterapiei. Tinerii psihiatri sunt obligati sa se specializeze in psihofarmacologie, deoarece asigurarile medicale ramburseaza cheltuielile minime pentru psihoterapie, respectiv practicienii cu taxe mici (cu alte cuvinte, pregatire minima). Cu siguranta, generatia actuala de psihiatri clinicieni, specializati atat in psiho

      Exista stari care trebuie, pur si simplu, traite. Nu intelese, nu modificate, ci doar traite ... acceptate !... Fara prea multe intrebari, fara incercari de a gasi vreun sens, fara speranta ca vreodata vor fi, in sfarsit, intelese. Cu cat ramai mai mult blocat in a cauta sa-ti explici atitudini ce nu iti apartin, cu atat irosesti din energia si timpul pretios pe care le-ai putea dedica intelegerii cauzei pentru care TU ai reactionat intr-un anume fel, intr-o situatie oarecare.        Este firesc sa dorim a intelege comportamentele celorlalti in masura in care acestea ne afecteaza direct ori este vorba despre persoane cunoscute, apropiate noua. Atunci cand aceasta intentie se loveste insa de imposibilitatea depasirii unei anumite bariere ridicate in calea noastra de insasi neputinta celuilalt de a-si depasi propriul blocaj si de a accede la intelegerea propriilor stari, este bine sa ne concentram pe nevoia noastra de a cauta sa patrundem si sa intelegem universul altcuiva. Ce

Strâns legată de "cadrul psihanalitic" (sau "situaţia psihanalitică"), ia naştere şi se dezvoltă legătura obiectală cu analistul - un tip de relație de iubire ce apare ca o consecință a ceea ce face propriu-zis analistul şi care include sentimentele acestuia față de analizand și faptul că aceste sentimente sunt comunicate, conștient sau inconștient. Ceea ce face propriu-zis analistul, ca parte a tehnicii obișnuite ce limitează legătura obiectală a analizandului, poate conţine următoarea semnificaţie şi interpretare: - constanța și siguranța sa sunt esențiale pentru nevoile pacientului, și nu pentru cele ale analistului; - analistul nu se răzbună; - analistul este acolo, întotdeauna ascultându-l pe pacient. Aceste funcții analitice sunt analoage, dar deloc identice , cu relația mamă-copil, fapt pentru care analizandul poate resimți susținerea oferită de cadrul analitic. Fără îndoială, relația psihanalitică, la fel ca orice altă relație adevărată, se stabileșt

          Alianţa terapeutică este alianţa pe care terapeutul o face cu partea sănătoasă a pacientului, însă acest lucru este valabil în ceea ce priveşte procesul, şi nu cadrul. În ce priveşte cadrul, alianţa este stabilită cu partea psihotică (ori simbiotică) a personalităţii pacientului. În 1947, Winnicott scria: “În cazul nevrozei, divanul, căldura şi confortul pot fi simboluri ale dragostei materne; în cazul psihozei, aceleaşi lucruri sunt în mod clar expresia fizică a dragostei analistului. Divanul “este” matricea analistului, iar căldura „este” căldura vie a corpului analistului”. Andre Green propune un model de asociere liberă ce deschide orizonturi noi asupra funcţionării mentale, în timpul şedinţelor. Asocierea liberă nu este suficientă pentru a defini ceea ce spune pacientul, în mod liniar, de la început până la sfârşit, arata Green i n “La position phobique centrale” ("La pensee clinique") . Din contră, subiacentă acestei ascultări conştiente, o ascultare d

            Cadrul este, potrivit lui Bleger, partea cea mai primitivă a personalităţii, elementul fuzional Eu-corp-lume, de imuabilitatea căruia depind formarea, existenţa şi diferenţierea (Eului, obiectului, imaginii corpului, corpului, spiritului etc). Pacienţii care au tendinţa de a pune în act sau psihoticii, îndeosebi, aduc în egală măsură propriul lor cadru şi instituţia relaţiei lor simbiotice primitive; toţi pacienţii o fac, însă, remarcă Bleger. În felul acesta, suntem mai aproape de a înţelege situaţia catastrofică ce survine întotdeauna o dată cu ruperea de către analist a cadrului, cu alte cuvinte în timpul vacanţelor, modificărilor de orar etc, căci aceste ruperi sunt ocazii de deschidere a unei breşe prin care se infiltrează o realitate ce îi apare pacientului drept “catastrofică”: spaţiul său, “cadrul”, “lumea sa fantomă” rămân fără receptacul, iar ceea ce devine evident pentru el este că acel “cadru” al său nu este similar cadrului psihanalitic. Alianţa terapeut

Introducerea în psihanaliză a temenului “cadru” a fost f ăcută, independent, de doi autori care au propus definiţii diferite. Bleger , în Argentina, a cărui concepţie, foarte personală, este răspândită mai mult în America Latină, el punând accentul pe ideea de simbioză. Şi Winnicott , în Anglia, a cărui concepţie este larg adoptată, preponderent în Europa. Winnicott foloseşte termenul de “setting” – cu o semnifica ţie mult mai extinsă. Îl putem traduce prin “dispozitiv”. La randul sau, Andre Green propune un termen care nu figurează ca atare în dicţionarul bilingv : “montaj”. Cu toate acestea, sus ţine el, “cadru” este un termen destul de bun, ce cuprinde ansamblul condiţiilor necesare pentru practicarea psihanalizei . Acesta se referă la dispoziţiile materiale ce reglează raporturile dintre analizand şi analist (plata şedinţelor neefectuate, coordonarea vacanţelor, durata şedinţelor, modul de plata etc.). Aceste dispoziţii sunt stabilite de la bun început, făcând obiectul unei

Senzatia ca esti in stare sa te ajuti singur poate fi coplesitoare uneori - coplesitoare pentru ca tu chiar simti ca poti face lucrul acesta si coplesitoare pentru ca, de fapt, iti este imposibil sa iesi din hatisul pe care l-ai creat, mai mult sau mai putin constient, in toata viata ta. Te zbati sa asezi lucrurile la locurile lor, dar acest lucru poate deveni el insusi coplesitor. Vointa de a reusi de unul singur, inteligenta, puterea, chiar experienta de viata - par a nu-ti mai fi de niciun folos. De aici, senzatia ca, orice ai face, tot nu merge. Si te intrebi "de ce" si ramai ancorat in aceleasi si in aceleasi stari proaste, care genereaza in jurul tau depresie, anxietate, confuzie, teama, deznadejde. Cu siguranta, revin momentele cand starile acestea se estompeaza si atunci, din nou, te vezi in postura "fericita" de a te simti "puternic", capabil sa iti rezolvi asa cum stii vechile probleme, de a gasi "solutii" - altele, la prima vedere,