Noi, în miniatura

(sau ce m-au invatat pe mine copiii, lecturile si... psihoterapia)

De multe ori, ca părinţi, avem remuşcări când ne vedem copiii certându-se, aidoma unor oameni mari. Recunoaştem la ei scenele petrecute între noi, adulţii, şi ne repetăm în gând cât ne-am dori ca ei să nu observe, să nu audă frământările, supărările sau izbucnirile noastre. Am vrea să-i ferim de probleme, dar ne trezim cu o copie a noastră, în miniatură, având aceleaşi reacţii, aceleaşi manifestări. 

Şi atunci intervine întrebarea: ce să fac? În primul rând, amintiţi-vă, oricât v-ar fi de greu, că cei mici nu se vor lăsa educaţi prin discursuri. Noţiuni precum afecţiune, solidaritate, grijă nu vor prinde rădăcini în mintea şi în sufletul lor decât dacă veţi face din ele un exemplu în propria dvs. viaţă. Nu le cereţi prea devreme copiilor să fie îngăduitori cu fraţii mai mici, toleranţi şi generoşi. Oferiţi-le exemplul dvs.! Şi fiţi convinşi că, în timp, vi-l vor urma.