Eu si celalalt

Intamplator sau poate nu, am dat, cautand cu totul altceva, peste "Jurnalul filozofic" al lui Noica. Il citisem cu ani in urma, dar, bineinteles, nu am rezistat tentatiei de a arunca o noua/alta privire asupra lui. Am ramas ancorata intr-un pasaj care m-a dus, din nou, cu gandul la terapie; mai degraba, la finalul ei - asa cum nu mi l-am imaginat, dar am ajuns sa il traiesc.

Am gasit inca un om de care ma pot desparti. Caci un om plin, bogat, valabil, e unul caruia printr-un cuvant ii poti spune nespus de mult. Va strangeti mana, va uitati unul in ochii altuia si s-a intamplat ceva. E un pact intre voi; "acum ne putem desparti". Caci orice v-ar desparti de acum inainte, sunteti doi oameni care s-au intalnit.
Asta e esentialul: sa te intalnesti cu celalalt. Finalul - care trebuie sa insemne intotdeauna o reluare a tuturor temelor - devine acum posibil. Oamenii acestia, langa care stai ceasuri intregi si care stau ceasuri intregi langa tine, spre a nu obtine nimic nici unii nici altii, sunt asa de anosti incat nici macar nu te poti desparti de ei.
Numar ceasuri bune dupa numarul despartirilor posibile.

Si continua...

De altfel, e si cea mai frumoasa declaratie de dragoste: "Simt ca te pot parasi. Te iubesc atat de mult incat s-a implinit ceva in mine - si acum te pot parasi".
E inutil sa intorci capul. S-ar putea sa vezi nedumerire. Cand pleci, e bine sa crezi ca ai socotelile incheiate.


As vrea sa mai adauga ceva, dar prefer sa raman cu toate acestea in minte si sa ma bucur de o stare pe care am descoperit-o - dupa un travaliu intens, ce-i drept - in terapie!