În vacanţă, fără părinţi

A-l învăţa să zboare cu propriile aripi, a-l ajuta să înfrunte singur lumea – cam acesta este ţelul oricărui părinte. Pentru a-l atinge, e necesar uneori să trecem probe dificile, care implică întreaga familie. Este cazul despărţirilor mai lungi. Şi nu ne referim aici la cele de o noapte sau de un week-end, ci, mai degrabă, la vacanţe – ocazii perfecte pentru copii de a-şi exersa autonomia, iar pentru părinţi de a mai tăia ceva din cordonul ombilical. Pentru ambele “tabere”, este ocazia de a descoperi că despărţirea înseamnă de multe ori plăcerea regăsirii.

                                                     

Înainte de toate, este bine să ştim că durata şejurului nu poate fi aceeaşi pentru un copil de patru ani şi pentru un adolescent de 16, cei doi netrăind despărţirea în acelaşi fel.

Dacă este preşcolar sau şcolar mic

Micuţul are nevoie să fie liniştit, securizat prin prezenţa părinţilor săi, iar o ruptură prea lungă riscă să-l destabilizeze. El trebuie implicat în pregătirea vacanţei sale, astfel încât să-şi poată asuma din timp ideea unei scurte despărţiri de cei dragi. Dacă atunci când era bebeluş a putut sta o noapte fără voi, apoi, la grădiniţă, o zi întreagă, este poate momentul, pentru preşcolar sau pentru şcolarul mic, să descopere, vara asta, că se poate distra la fel de bine, timp de câteva zile, numai cu bunicii, la ţară. Adică în afara casei părinteşti şi fără voi, părinţii. Relaţia bunici-copii este, în general, una foarte puternică şi nu trebuie neglijată. Ea îi oferă copilului garanţia noţiunii de continuitate între generaţii, ceea ce-i dă încredere şi siguranţă cu privire la viitorul său. De asemenea, copilul face cunoştinţă cu o nouă formă de autoritate, mai lejeră, precum şi cu forme diferite de educaţie, uneori chiar mai flexibile decât cele oferite de părinţi.

Câteva sfaturi pentru a-l ajuta să trăiască acest moment cu bucurie:    

-         nu-i vorbiţi despre plecare cu prea mult timp înainte;

-         dacă puteţi, însoţiţi-l o zi sau două, pentru a-l ajuta să se acomodeze cu noul mediu;

-         nu vă manifestaţi tristeţea în faţa lui; chipul dvs. îl va întrista şi pe el;

-         nu îl sunaţi tot timpul, lăsaţi-i libertatea de a alege el momentul când vrea să vorbească la telefon cu dvs.;

-         în fine, profitaţi pentru a petrece mai multe momente de intimitate în cuplu ori cu prietenii!

Dacă este adolescent

În acest caz, trebuie să fiţi pregătiţi pentru cuvintele de ordine: evadare, libertate, independenţă. A fi copil mare, de fapt a fi aproape adult, echivalează cu a şti să-ţi asumi riscuri, să te descurci în diverse situaţii şi să înfrunţi necunoscutul.

A călători între persoane de vârsta lui este un bun prilej pentru adolescent de a-şi asuma responsabilitatea şi de a dovedi că, dincolo de nonşalanţa specifică vârstei, este un om demn de încredere şi capabil să-şi poarte de grijă. Este o bună ocazie de a învăţa ce înseamnă viaţa într-un grup: respectarea unui orar, pregătirea mesei, stabilirea unui program comun etc., o ocazie de a exersa respectul şi grija faţă de ceilalţi.

Câteva sfaturi pentru a vă bucura şi unii, şi alţii de aceste momente:

-         acceptaţi ideea unei despărţiri mai lungi, dar asiguraţi-vă că ştiţi exact locul unde pleacă şi un număr de telefon fix unde poate fi găsit;

-         responsabilizaţi-l în ceea ce priveşte bugetul, aşa încât să-şi suporte o parte din cheltuieli din propriile economii;

-         pentru a spori încrederea reciprocă, stabiliţi de la bun început un ritm al comunicării între voi: spre exemplu, un sms pe zi sau un telefon la 2-3 zile;

-         cât priveşte alte tentaţii, regulile de acasă rămân clare şi neschimbate, aşa că orice abatere poate compromite o ieşire viitoare;

-         în fine, amintiţi-vă că un adolescent nu va cere niciodată să plece undeva cu grupul decât atunci când va fi pregătit să o facă!

Vacanţă plăcută tuturor!

(www.modista.ro)