Nebun sau doar... civilizat?
Ma uit cu stupoare la cata confuzie exista in continuare cu privire la ce inseamna un demers terapeutic, psihanalitic in special. Inca mai aud remarci de genul "daca nu esti putin nebun, nu poti avea grija de alti... nebuni"! Cata ignoranta, as zice!...
Persista, in ciuda eforturilor specialistilor de a face diferenta, prejudecata ca la psiholog, nu mai zic la psihoterapeut, te duci doar daca esti "nebun". In ce ma priveste, nu pot sa nu cataloghez aceasta perspectiva drept una ce denota o totala lipsa de informare, dar si de bunavointa in a cunoaste unele lucruri ce fac parte, de mult, in unele societati, dintr-un "pachet de baza" al omului civilizat.
Am avut norocul sa studiez psihologia inca din liceu, dar nu am avut deopotriva norocul de a sti sa pun in practica invataturi care sa-mi foloseasca realmente in viata - sau, in orice caz, prea putin. Exista alte prioritati in scoala romaneasca, si stim asta cu totii. Niciodata nu vom invata la scoala sa detectam ce simtim, sa exprimam ce simtim si sa folosim aceste cunostinte in propriul proces de crestere. Prin urmare, facand un arc peste timp, pare chiar asa inutil sa incercam - indiferent in orice moment al vietii noastre am fi ajuns - sa ne cunoastem mai bine, sa ne punem intrebari - cu alte cuvinte si mai pe scurt sa incercam a recupera un timp pe care l-am petrecut prea putin cu noi insine, incercand sa stam de vorba cu noi si sa ne intelegem, astfel incat sa putem face acelasi lucru si cu ceilalti fara a perturba relatiile sau a cauza disconfort?
A fi interesat de propria persoana, de escaladarea propriului trecut - da, escaladare, fiindca orice decriptare a unui mecanism apartinand trecutului reprezinta un pas inainte spre auto-cunoastere si intelegere! - a fi interesat de lucruri care ti s-au intamplat, de ce ti s-au intamplat intr-un anume fel, poate nu tocmai adecvat nevoilor sau dorintelor tale, a cauta sa ajungi schimbarea pe care ti-o doresti in viata ta - indiferent ca asta inseamna vindecare, detasare, echilibrare - toate acestea nu mi se par a fi deloc tangentiale cu exprimarea pe care am evocat-o mai sus.
A ignora procesul de auto-cunoastere si dezvoltare personala poate duce la esecuri intr-un aspect sau altul al vietii, pe care niciodata nu vom reusi sa le deslusim. Atunci cand intra insa in functiune mecanismul de intelegere profunda, de cautare a cauzei si de identificare a potentialelor surse de disconfort, cu siguranta lucrurile se pot schimba.
Dorintele noastre se vor lovi insa de zidul neputintei, atata timp cat vom prefera apatia unei vieti lipsite de intelegere, ignorand efortul de a patrunde dincolo de motivatii banale, fade, potrivite momentului, dar daunatoare evolutiei.
Persista, in ciuda eforturilor specialistilor de a face diferenta, prejudecata ca la psiholog, nu mai zic la psihoterapeut, te duci doar daca esti "nebun". In ce ma priveste, nu pot sa nu cataloghez aceasta perspectiva drept una ce denota o totala lipsa de informare, dar si de bunavointa in a cunoaste unele lucruri ce fac parte, de mult, in unele societati, dintr-un "pachet de baza" al omului civilizat.
Am avut norocul sa studiez psihologia inca din liceu, dar nu am avut deopotriva norocul de a sti sa pun in practica invataturi care sa-mi foloseasca realmente in viata - sau, in orice caz, prea putin. Exista alte prioritati in scoala romaneasca, si stim asta cu totii. Niciodata nu vom invata la scoala sa detectam ce simtim, sa exprimam ce simtim si sa folosim aceste cunostinte in propriul proces de crestere. Prin urmare, facand un arc peste timp, pare chiar asa inutil sa incercam - indiferent in orice moment al vietii noastre am fi ajuns - sa ne cunoastem mai bine, sa ne punem intrebari - cu alte cuvinte si mai pe scurt sa incercam a recupera un timp pe care l-am petrecut prea putin cu noi insine, incercand sa stam de vorba cu noi si sa ne intelegem, astfel incat sa putem face acelasi lucru si cu ceilalti fara a perturba relatiile sau a cauza disconfort?
A fi interesat de propria persoana, de escaladarea propriului trecut - da, escaladare, fiindca orice decriptare a unui mecanism apartinand trecutului reprezinta un pas inainte spre auto-cunoastere si intelegere! - a fi interesat de lucruri care ti s-au intamplat, de ce ti s-au intamplat intr-un anume fel, poate nu tocmai adecvat nevoilor sau dorintelor tale, a cauta sa ajungi schimbarea pe care ti-o doresti in viata ta - indiferent ca asta inseamna vindecare, detasare, echilibrare - toate acestea nu mi se par a fi deloc tangentiale cu exprimarea pe care am evocat-o mai sus.
A ignora procesul de auto-cunoastere si dezvoltare personala poate duce la esecuri intr-un aspect sau altul al vietii, pe care niciodata nu vom reusi sa le deslusim. Atunci cand intra insa in functiune mecanismul de intelegere profunda, de cautare a cauzei si de identificare a potentialelor surse de disconfort, cu siguranta lucrurile se pot schimba.
Dorintele noastre se vor lovi insa de zidul neputintei, atata timp cat vom prefera apatia unei vieti lipsite de intelegere, ignorand efortul de a patrunde dincolo de motivatii banale, fade, potrivite momentului, dar daunatoare evolutiei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu