Tipare de viata (sau Ce-o fi dincolo de necunoscut?...)

M-am intrebat tot mai mult, in ultimul timp, cum o fi sa vrei sa scapi de griji si de probleme plecand in alta tara, cu gandul, evident, spre ceva mai bun, dar nefacand de fapt altceva decat sa iei cu tine acolo toate aceste griji si probleme, carora, mai devreme sau mai tarziu, li se vor adauga poate altele, legate de insecuritate, de necunoscut.

Mi-am dat seama, stand de vorba cu oameni aflati in astfel de situatii, cata nevoie au sa impartaseasca din experienta lor, de aici si de-acolo, cu accent mai mare poate pe una dintre ele, insa niciuna dintre aceste persoane nu mi-a lasat impresia ca plecarea/mutarea ar fi fost calea spre rezolvarea acestor probleme. Dimpotriva, intensitatea, incarcatura povestirii m-au facut sa imi dau seama ca suferinta este acolo, inchisa bine, dusa peste mari si tari, pastrata intacta. 

Distanta nu rezolva nimic. Indepartarea atentiei de la ceea ce ai trait, de la emotii si ganduri care iti apartin si mascarea lor cu un alt tip de existenta cladita insa pe acelasi sablon nu vor reusi sa schimbe esenta lucrurilor si nici sa ofere un confort autentic, un stil de viata echilibrat.
Cadre noi, personaje noi, situatii nemaiintalnite te pot face sa crezi ca viata ti s-a schimbat. In realitate, ea isi desfasoara cursul identic, dupa acelasi tipar - bine imprimat, relatiile urmeaza acelasi traseu si au, de cele mai multe ori, aceeasi finalitate. De aici frustrarea, neimplinirea - pe care nu le vei exprima insa decat atunci cand, provocat intr-un fel sau altul, iti vei intoarce privirea asupra lor, lasandu-le sa iasa (inconstient) la suprafata. A le recunoaste este poate ultimul lucru din lume pe care ai fi dispus sa il faci. Cu toate astea, daca intalnesti cadrul potrivit (si eventual terapeutul potrivit) cu siguranta nevoia de a te descarca nu va mai putea fi tinuta in frau.

Recunoastem cu totii ca astfel de lucruri, legate de exprimarea emotiilor, gestionarea conflictelor, intr-un cuvant auto-analiza, nu sunt continute in niciun material de invatamant (cu exceptia cursurilor de specialitate) si destul de putine sunt cazurile in care educatia le are in vedere. Nici despre mersul la psihoterapeut nu se vorbeste prea des, asa ca il descoperi poate cu totul intamplator, insa ceva se intampla si te impiedica pentru moment sa incepi terapia. Cu toate acestea, poarta catre ce ar putea insemna trecerea acestui prag a fost deschisa si, cine stie, poate candva va veni si momentul in care vei decide ca e cazul sa lucrezi cu tine.