Cura psihanalitica

De la deceptii amoroase repetate, de la o orientare sexuala ezitanta, de la afonia care se instaleaza de fiecare data cand trebuie sa vorbesti in public, o nefericire greu de definit, o erectie sovaielnica, o mama debordanta, un tata care nu v-a iubit niciodata, moartea cuiva foarte apropiat, un copil pe care nu reusim sa-l concepem, un dezgust fata de sexualitate, o adictie la sexualitate care nu lasa loc pentru nimic altceva, o maladie somatica grava, agravarea unei angoase in ciuda stoparii izbutite a unei fobii printr-o psihoterapie comportamentala, o depresivitate care anuleaza toate incercarile, o gelozie neobosita, o carte pe care nu reusesti s-o scrii, sa nu gasesti niciodata pe cineva care sa te asculte... apelurile la psihanaliza se confunda cu experienta umana. Nefericirea pare sa vina dinafara - "infernul sunt ceilalti" -, totusi intuim ca pentru ceva existam; ca trebuie sa ne schimbam, pentru ca asta sa se schimbe. Fara s-o stim, venim la analiza pentru a schimba trecutul, pentru a rescrie povestea, pentru a descoperi ura in spatele iubirii afisate (sau invers), tainica satisfactie din spatele neplacerii, inchisoarea pe care nu vrem s-o parasim. Printre riscurile care ne pandesc exista si acela de a deveni ceva mai liberi decat inainte. (Jacques Andre - "100 de cuvinte ale psihanalizei")