Jurnal (I)

-
  • Acum cativa ani, am spus, intr-o discutie de grup, ca, pentru mine, procesul terapeutic este ceva... "fascinant". Am primit ca replica o privire dura si o intrebare ce m-a facut sa zambesc: "Ce vezi tu fascinant in durerea unui om?". Ei bine, acelasi raspuns il dau si azi, si maine, si probabil il voi da intotdeauna, atata timp cat voi face asta. Si da, cred ca dincolo de durere, ravasire, deruta, intensitate si ce se mai traieste acolo, mintea omului si tot ceea ce poate tese ea este intr-adevar ceva... "fascinant".

  • Drumul catre a-i cunoaste si a-i accepta pe ceilalti chiar asa cum sunt trece, mai intai, prin tine insuti. Cu cat inaintezi si devii mai deschis catre tine, cu atat mai deschis vei deveni cu ceilalti, indiferent cum ar fi ei, cum s-ar comporta ori cum ar gandi. Invidia, riposta, nevoia de a eclipsa, aerul de superioritate, lipsa tolerantei nu au nimic de-a face cu "jocul" fascinant al mintii care cauta sa patrunda si sa inteleaga. A asculta, a observa, a gandi "in liniste" mi se par a fi atribute esentiale intr-o relatie/intr-un dialog in care este vorba despre un "celalalt" - individ sau grup.

  • Iubim...
...atat de mult, pe cat de putin am fost iubiti… atat de haotic, pe cat de incert am fost iubiti… atat de violent, pe cat de abuziv am fost iubiti...

Iubim si nu stim ce iubim... iubim fara stim de ce.

Iubim, iubim, iubim fara-ncetare, caci... neavand, e greu sa “regasim”... Iubim cu putere, cu speranta, cu legamant – neconstientizand faptul ca nu oferim decat ceea ce stim si ceea ce avem... neincredere, lipsa, fragilitate. “Iubim” – insa ne trezim primind, in schimb, chiar propria “creatie”... dezordine, esec, suferinta. Iubim asa cum suntem noi, iubim atat cat avem... Repetam - insa “iubirea”... nu se schimba. Cautam - dar... cum putem gasi ceva ce insisi noi nu stim a defini: nu are “forma”, sunt doar imagini frante; nu are sens, doar amintiri uzate; nu are-o baza, nu este un intreg, ci doar un cub cu laturi sfaramate...  

Si-atunci... cum sa fim oare intregi in iubire, cum sa iubim deplin, senin, echilibrat?

Gandim... si-n minte nu primim raspunsuri... ci intrebari, doar intrebari. Unele  “memorabile”, altele “lipsite de sens”.

Oricum ar fi, acesta este inceputul!


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Depresia, “strigatul tacut dupa iubire ! “

-
*** « In doliu, lumea a devenit saraca si goala, in melancolie sarac si gol este Eul insusi ».  ( Sigmund Freud – « Doliu si melancolie ») « Cerul jos si greu apasa ca un capac », depresia este ca o ceata coborata peste viata psihica. Nimic nu se mai distinge, nimic nu mai are valoare. « Depresia » (…) – corpul se inconvoaie, miscarea incetineste, privirea se goleste. Nu ramane decat o angoasa nuda care se agata de tot ce trece, fara sa se poata opri. « Zilele incep sau se sfarsesc, timpul se scurge. Nu mai vrei nimic. Astepti pana cand nu mai ai nimic de asteptat » (Perec). Depresia este o maladie impotriva timpului, o « maladie a mortii ».  ( Jacques Andre – «  Cele 100 de cuvinte ale psihanalizei » ) ***      Fie ca apelam la tehnologia moderna, fie ca deschidem o carte de specialitate pentru a obtine informatii cu privire la subiectul depresiei, ceea ce observam, inca de la inceput, este un fapt cert: depresia este o boala frecventa, care poate fi grava si, din acest m
Citiți mai multe

Despre intimitate, in relatia analitica

-
              A sa cum descriu  deseori  pacientii, i ntr-o psihoterapie,  s entimentul de intimitate fata de analist apare la un moment dat sau... nu intarzie sa apara. Este firesc, altminteri insasi relatia analitica ar deveni subiect de studiu.          Intimitatea in context analitic nu presupune focusarea doar pe aspectele pozitive ale relatiei. Ura, furia, invidia distructiva trebuie luate in considerare si puse in discutie la fel ca si dragostea, toate facand parte dintr-o relatie fireasca. Pacientul trebuie incurajat sa vorbeasca despre ele, astfel incat dezvoltarea intimitatii in relatie sa fie posibila. Winnicott spunea ca dragostea, in forma sa cea mai primitiva, contine cruzime si distrugere. Recunoasterea acestor sentimente de catre pacient este absolut necesara astfel incat acesta sa fie ajutat sa-si integreze lumea obiectelor interne.            Cu toate ca intimitatea nu reprezinta scopul psihanalizei, ci mai degraba un produs secundar, intensitatea transferului si cont
Citiți mai multe

De ce o psihoterapie?

-
Inevitabil, inaintea oricarui inceput, ne punem o sumedenie de intrebari, ne trec prin minte fel de fel de ganduri, iar emotiile isi spun cuvintul. Unii sunt mai curiosi, altii mai... curajosi. Unii resping de la bun inceput ideea, altii par a se mai gandi. "Ce o fi? Cum o fi?". Complicat..., inutil (!?), uh!..., de-a dreptul neinteresant... Si totusi... "tare mi-ar prinde bine sa pot vorbi cu cineva". Sau... "ar fi bine pentru X sa stea de vorba cu un terapeut!"... Oamenii au, in general, un mare semn de intrebare in ceea ce priveste psihoterapia si reactioneaza pe masura. Nu ne putem mira ca se intampla asa, atata timp cat se stiu inca prea putine lucruri despre acest proces - cu totul necunoscut chiar pentru multi, foarte multi dintre semenii nostri. Psihologia pare a fi, astazi, o meserie la moda, dar - din ignoranta sau, poate, din saracie - prea putini oameni cu probleme sau nevoi cauta ajutor intr-un cabinet de specialitate. Vorbim aici, de
Citiți mai multe